Cu ocazia celei de a X-a ediţii a „Zilelor Bodocului”, în cursul zilei de sâmbătă  a avut loc inaugurarea oficială a Centrului Balnear de la Olteni, realizat în cadrul programului Programul „Drumul Apelor Minerale”, acesta devenind funcţional  odată cu obţinerea tuturor autorizaţiilor necesare dar şi ca urmare a angajării unei persoane,  prin Asociaţia AQUQSIC.

Prezent la acest eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, a declarat : „Potenţialul turistic al judeţului Covasna constă în turismul balnear. Este de notorietate că tocmai din acest motiv am acordat o mare atenţie acestor investiţii. Am vrut ca aceste imobile moderne să funcţioneze conform destinaţiei lor, şi din acest motiv am înfiinţat Asociaţia de dezvoltare intercomunitară  „AquaSic”, ca autorizaţiile de funcţionare să le putem obţine în mod organizat. Pe lângă autorizaţii, atât echipamentele cât şi aparatura este asigurată de Asociaţia „AquaSic”, care, evident, va asigura un sprijin material şi pentru întreţinerea acestora, pentru că e important ca aceste centre să funcţioneze fără dificultate.”

Centrului Balnear de la Olteni are în interiorul său o saună, câte un bazin cu apă caldă şi apă minerală, benefică pentru cei care suferă de boli cardiovasculare,  dar şi mai multe căzi pentru băi.

Potrivit primarului comunei Bodoc, Fodor Istvan, la etajul clădirii Centrului Balnear  va fi amenajat un cabinet stomatologic. Astfel, în viitor, locuitorii din zonă nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze în Sfântu Gheorghe, ci vor putea beneficia, „ la ei acasă”, de servicii stomatologice.  Potrivit edilului, în clădire va lucra şi un maseur terapeut şi, în plan, este cuprinsă şi achiziţionarea câtorva aparate fitness. „La inaugurarea băii am invitat-o şi pe acea doamnă de la televiziune care a susţinut ferm că aici, la Olteni,  nu se va face nimic. Acum poate că recunoască şi ea că a greşit” – a spus primarul comunei Bodoc, Fodor István, legat de noul centru balnear care a fost realizat în cadrul programului Programul „Drumul Apelor Minerale”.

Centrul balnear de la Olteni a fost vizitat şi de ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Füzes Oszkár, care a prezentat un mare interes pentru băile cu apă minerală.

 

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail