Elevii care au absolvit clasa a VIII-a au susţinut ieri proba scrisă la limba şi literatura maghiară- din cadrul examenului de evaluare naţională. Astăzi are loc proba scrisă la matematică.

Potrivit unui comunicat de presă publicat ieri pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Covasna, pentru susţinerea probei scrise la limba şi literatura maghiară s-au înscris 1143 elevi. Dintre aceştia, s-au prezentat 1126, ceea ce înseamnă că 17 elevi au fost absenţi. Conform aceleiaşi surse, nici un elev nu a fost eliminat.

Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a continuă astăzi, cu proba de matematică. Potrivit calendarului, afişarea primelor rezultate este programată sâmbătă, 29 iunie (până la ora 16.00). În aceeaşi zi, în intervalul orar 16.00-20.00, pot fi depuse contestaţiile, care vor fi soluţionate în zilele de 30 iunie, 1  iulie şi 2 iulie. Afişarea rezultatelor finale (după contestaţii) va avea loc în data de 3 iulie.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail