433 de persoane au beneficiat de servicii de consiliere și orientare profesională, 343 dintre persoanele participante la programe de formare profesională au fost certificate. Acestea sunt doar câteva dintre rezultatele obținute în urma implementării proiectului „CRESC – CRESterea prin Calificare a competențelor angajaților” care au fost prezentate ieri, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la Complexul Park din Sfântu Gheorghe, cu ocazia finalizării implementării proiectului.

Proiectul „CRESC- CRESterea prin Calificare a competențelor angajaților”, proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „INVESTEŞTE ÎN OAMENI!”, a fost implementat de SC Ultra Security S.R.L. în calitate de beneficiar și SC First Job School SRL, în calitate de partener, în perioada iulie 2011- iunie 2013.

Obiectivul general al proiectului a fost dezvoltarea capitalului uman integrat pe piața muncii, prin acțiuni tip „pe tot parcursul vieții profesionale”, prin care s-a urmărit conștientizarea nevoii de formare profesională continuă a angajaților și angajatorilor, creșterea serviciilor de consiliere și orientare profesională pentru angajați și îmbunătățirea accesului și participării angajaților la programele de formare profesională continuă în cadrul Regiunii Centru, pentru 350 de angajați. Obiectivele specifice ale proiectului au fost: dezvoltarea și diversificarea ofertei de formare profesională continuă care să corespundă nevoii grupului țintă din trei județe din Regiunea Centru- Brașov, Sibiu, Covasna- pe o perioadă de doi ani calendaristici; asigurarea serviciilor de consiliere și orientare profesională pentru 350 de angajați; conștientizarea a 30 de angajatori a importanței și beneficiilor participării angajaților la  programele de formare profesională continuă; participarea la cursuri de formare profesională adulți pentru obținerea unei calificări ori pentru recalificare a 310 angajați; consolidarea competențelor necesare mențineri pe piața muncii a angajaților din grupul țintă.

Grupul țintă identificat s-a constituit din 350 de angajați din toate sectoarele economice, cu excepția administrației publice și educației, și 30 de manageri.

Activităţile proiectului au inclus campanii de informare privind beneficiile participării la programele de formare profesională continuă, derulându-se întâlniri individuale cu angajatori din cele trei județe și seminarii informative atât pentru angajatori cât și pentru angajați; consiliere și orientare profesională pentru angajați și programe de formare profesională (agent de pază și ordine; operator introducere, validare și prelucrare date; electrician în instalații energetice și administratori pensiune turistică).

Rezultate peste așteptări

Se poate spune că rezultatele obținute în urma implementării proiectului au fost peste așteptări. Astfel, numărul participanților care au beneficiat de servicii de consiliere și orientare profesională a fost 433, deși valoarea prognozată inițial a fost de 350. De asemenea, numărul participanților la programe de formare profesională continuă (calificare) a fost 399, deși valoarea prognozată era de 310; numărul participanților care nu au avut nicio calificare și care au beneficiat de un program de formare pentru obținerea unei calificări a fost 29, faţă de  16, cât era prognozat; numărul persoanelor de sex feminin din cadrul grupului țintă care au participat la cursurile de calificare oferite în cadrul proiectului a fost 69 și nu 25 cât era prognozat, iar numărul persoanelor participante la programe de formare profesională certificate a fost 343 , cu mult mai mare decît  279 cât era estimat inițial.

Totodată, au avut loc 30 de întâlniri individuale, din cele 30 prognozate,   cu scopul de a crește gradul de conștientizare a acestora cu privire la avantajele îmbunătățirii nivelului de calificare al propriilor angajați și au fost organizate 12 seminarii pentru conștientizarea și informarea cu privire la avantajele și importanța parcurgerii unor programe de formare profesională continuă.

De asemenea, în cadrul proiectului s-a elaborat și „Ghidul practic de  securitate privată pentru uzul agenților de pază și ordine”, în număr de 500 de exemplare.

În conferinţa de finalizare a proiectului, managerul proiectului, dl. Racoțea Petrică Dan a mulțumit celor implicați. Reprezentanţii S.C. Ultra Security S.R.L. și S.C. First Job School SRL şi-au exprimat dorința de a mai colabora în viitor.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail