Ziua Mondială a Mediului se sărbătoreşte anual pe 5 iunie, în peste 100 de ţări ale lumii şi constituie un prilej pentru instituţiile guvernamentale, administraţiile locale, asociaţiile de tineri, organizaţiile non-guvernamentale, întreprinzători, inclusiv mass-media de a se mobiliza prin manifestări comune menite să atragă atenţia asupra necesităţii protejării componentelor de mediu. Tema de anul acesta este „Think. Eat. Save” – „Gândește. Mănâncă. Salvează – Consumă rațional”, prin care se atrage atenția comunității internaționale asupra risipei de alimente.

Sărbătoarea a fost marcată şi la Covasna, unde, Asociaţia Cultural Creştină „Justinian Teculescu” din  localitate, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, a organizat o serie de activităţi, pentru a sublinia importanţa protecţiei mediului înconjurător.

La Simpozionul „Să dăm o şansă mediului ”, care a avut loc la Sala Unirea din Voinesti, elevii însoţiţi de către profesorii coordonatori Henorel Olărescu, Florentina Teacă şi Iuliana Cara au ascultat prelegerile ţinute de reprezentantul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Covasna, dl. ing. Vasile Mânecuţă, şi de cel al  Romsilva-Direcţia Silvică, dl. ing. Cristian Manea, pe care copiii îl ţineau minte de la acţiunea de reîmpădurire  pe care au realizat-o împreună în luna aprilie, în cadrul activitaţilor din săptămâna „Şcoala altfel”. Apoi, elevi ai Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” şi-au prezentat propriile păreri (eseuri sau prezentări Power Point) referitoare la sănătatea mediului şi la ceea ce ar trebui să facem pentru a ne păstra natura curată. Şi pe această cale îi felicităm pe cei care au avut curajul să-şi susţină opiniile: Popica Andrei şi Papuc Adrian din clasa a VII-a A, Ananina Iulia, Burnichi Debora, Arteni Elena şi Ţupea Cristian din clasa a VI-a A, care au primit diplome şi premii din partea Asociaţiei Cultural Creştine „Justinian Teculescu”  precum şi mape,  pliante şi  materiale publicitare ale campaniilor de protecţia mediului derulate în judeţul nostru, ce le-au fost oferite de reprezentanţii  Romsilva şi  APM Covasna.

După amiază, la ora 15.00, din Piaţa Eroilor s-a dat startul în cursa ciclistă “Pentru noi şi pentru mediu”, la care au participat peste 70 de copii, mai mari sau mai mici, majoritatea având tricouri verzi. Toţi cei care au terminat cursa au primit diplome de participare, care să le aducă aminte de această zi frumoasă.

Scopul acestei activităţi s-a vrut a fi conştientizarea îndemnului subliniat de Burnichi Debora în lucrarea ei prezentată la simpozion: NATURA NU NE CERE SĂ FIM GENIALI, AJUNGE SĂ FIM RAŢIONALI!

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail