– declară Sandor Attila Zoltan, noul conducător al Serviciului de Probaţiune Covasna
– Stimate d-le Sandor Attila Zoltan, sunteţi noul şef al Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna (având deocamdată calitatea de delegat) după ieşirea la pensie a d-lui Gheorghe Ulici, cu care am colaborat foarte bine. Vă cunosc şi pe dv. demult, aşa că am convingerea că ziarul nostru va avea acelaşi parteneriat benefic şi împreună cu dv. De acord?
– Într-adevăr, am participat în urma pensionării d-lui Gh. Ulici la procedura de selecţie în vederea delegării în funcţia de conducere a Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna, organizată la sediul Ministerului Justiţiei.
– În ce a constat?
– În prezentarea unui plan de management privind activitatea serviciului de Probaţiune, elaborat de mine şi susţinerea unui interviu. Urmare a parcurgerii cu succes a acestei proceduri, am fost delegat prin ordin al ministrului Justiţiei să conduc instituţia.
– Felicitări! Este o premieră în activitatea dv.?
– Nu. Am mai îndeplinit această funcţie de la data înfiinţării Serviciului (1 septembrie 2001) până în anul 2003, tot în baza unei delegări, fiind unul dintre consilierii de Probaţiune care am implementat serviciul la nivelul judeţului Covasna, cu sprijinul constant şi substanţial al conducerii de atunci a Tribunalului Covasna. A fost o perioadă de mare entuziasm şi de încredere în forţele proprii, în contextul în care tocmai ni se încredinţaseră „îngrijirea şi creşterea” unei instituţii noi în sistemul de justiţie penală, care are deja, iată, o „istorie” de mai bine de 11 ani.
O întrebare legitimă
– Intrând acum în esenţa dialogului nostru, vă întreb d-le Sandor Attila Zoltan, ce este, de fapt, Probaţiunea?
– Spre deosebire de semnificaţia comună a acestui termen în limba română – care înseamnă probare, probă, dovedire – la nivelul bătrânului nostru continent, dar şi în întreaga lume, probaţiunea reprezintă o modalitate de sancţionare ce are un pronunţat caracter socio-pedagogic. Ea constă în supravegherea şi asistarea unor persoane condamnate, care în prealabil au fost evaluate de consilierii de Probaţiune, în funcţie de particularităţile de personalitate, de tipul de infracţiune săvârşit şi de pericolul social pe care-l prezintă.
– Practic ce se întâmplă?
– Ei bine, condamnaţilor li se oferă şansa de a-şi schimba comportamentul, de a se integra în societate, fără a executa efectiv pedeapsa ce le-a fost aplicată. Respectivele persoane sunt supuse unor măsuri de supraveghere şi/sau obligaţii pe parcursul unui termen de încercare sau perioadă de probă.
– De când funcţionează acest concept la nivel planetar?
– Primul agent de Probaţiune, în înţelesul modern al termenului, este considerat a fi John Augustus (1784-1859), un pantofar din Boston, Statele Unite, care prin anul 1841 a obţinut la tribunalul din localitate, punerea în libertate a unui delincvent, după ce s-a oferit drept garant pentru buna lui conduită viitoare. Timp de 18 ani, John Augustus a reuşit să ţină sub supraveghere aproape …2.000 de infractori, ajutându-i totodată să-şi găsească de lucru şi să se integreze în comunitate. Această iniţiativă a devenit lege în anul 1878 prin care Parlamentul din statul Massachusetts autoriza numirea unui agent de Probaţiune pentru oraşul Boston.
În anul 1917, un număr de 21 de state din SUA aveau reglementată Probaţiunea pentru adulţi. Ulterior, măsura s-a generalizat în toate statele, cunoscând o evoluţie am spune chiar spectaculoasă. De exemplu, în anul 2003 cca. 60% din infractori (aproape 2.000.000 de persoane) erau plasate sub Probaţiune, autorităţile locale şi statele operând activităţile necesare cu mai bine de 2.000 de consilieri de specialitate.
– Şi în România când a apărut?
– În anul 1997. Atunci au demarat în ţara noastră mai multe proiecte-pilot şi au început să funcţioneze centre experimentale la Arad, Găeşti, Focşani, Cluj, Iaşi, Timişoara, Bucureşti etc. Serviciile de Probaţiune au fost înfiinţate în anul 2001 (în jumătate dintre judeţe, Covasna fiind printre ele), iar în 2002 s-au extins la nivel naţional.
– Şi-au demonstrat până acum utilitatea?
– Noi credem că da, însă putem fi subiectivi, aşa încât vă lăsăm pe dumneavoastră să judecaţi.
Populaţia este, totuşi, prea puţin informată…
– Nu vă contrazic, dar aş vrea să-mi spuneţi de ce atât de puţini concetăţeni, oameni simpli, au habar despre această noţiune? Uitaţi, dacă am face acum un sondaj ad-hoc pe stradă privitor la această temă, cu siguranţă că mi s-ar confirma nedumerirea…
– Probabil. Una dintre cauze ar fi aceea că instituţia Probaţiunii este relativ nouă în sistemul nostru penal, în comparaţie cu alte state vest-europene. Nu mai amintesc de Anglia cu tradiţia sa de peste 100 de ani în acest domeniu.
Un alt aspect vizează poate preocuparea noastră redusă în a promova în mod constant o imagine publică, care presupune un efort suplimentar şi deloc de neglijat. Totuşi, prin intermediul cotidianului „Mesagerul de Covasna” activitatea Serviciul nostru a fost reflectată de mai multe ori, cu scopul de a informa membrii comunităţii locale, demers pentru care vă mulţumim.
– Din discuţiile noastre prealabile am reţinut că acoperiţi prin prestaţiile instituţiei nu doar judeţul Covasna, ci şi zone limitrofe. Am înţeles bine?
– Corect. Trebuie reţinut că în judeţ există patru instanţe deservite de noi: Tribunalul Covasna, Judecătoriile Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc şi Întorsura Buzăului, respectiv tot atâtea Parchete. În plus, serviciul nostru înregistrează solicitări de referate de evaluare şi de la instanţele din judeţele vecine, Braşov şi Harghita. De asemenea, desfăşurăm activităţi specifice în vederea întocmirii referatelor de evaluare cu arestaţii sau condamnaţii deţinuţi în Penitenciarele Codlea şi Miercurea Ciuc, respectiv în Arestul IPJ Covasna şi Braşov, la noi în judeţ neexistând penitenciar.
Unde-i lege…
Date şi elemente comparative
– Cum s-a prezentat situaţia în judeţul Covasna în 2012, comparativ cu anul precedent privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ca alternativă la pedeapsa închisorii în condiţiile legii? S-a înregistrat o creştere, o scădere? Care este tendinţa?
– Pe parcursul anului precedent, la solicitarea organelor judiciare au fost întocmite şi predate un număr de 216 referate de evaluare (dintre care peste 25% întocmite pentru învinuiți sau inculpați minori) faţă de un număr de 164 de referate de evaluare (dintre care 17 % pentru învinuiți sau inculpaţi minori), întocmite şi predate în anul 2011.
A avut loc, așadar, o creștere semnificativă a numărului de referate de evaluare. O sporire, care având în vedere efectivul redus al personalului serviciului nostru, a presupus un efort susținut. Chiar și în aceste condiţii, putem afirma că întotdeauna referatele de evaluare au fost redactate coerent, clar şi concis, aşadar la un nivel calitativ corespunzător.
La începutul anului 2012 se aflau în evidenţa serviciului nostru un număr de 155 de condamnaţi care au beneficiat de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (faţă de 107 la începutul anului 2011), iar pe parcursul anului au intrat în supraveghere încă 102 cazuri noi (față de 88 în 2011), rezultând un total de 257 de cazuri gestionate pe parcursul anului 2012 (faţă de 195 în anul 2011, deci un spor de peste 25 %).
Au ieşit din evidenţă 45 de cazuri (faţă de 40 în anul anterior), astfel încât la 31 decembrie 2012, în supravegherea serviciului figurau 212 persoane (faţă de 155 în 2011).
Ca să concluzionez pot spune că activitatea desfășurată și rezultatele obţinute s-au desfăşurat la un nivel corespunzător, chit că volumul de muncă a înregistrat o creștere importantă. Însă, în condiţiile gestionării adecvate a resurselor materiale şi umane de care am dispus, am demonstrat capacitatea de a îndeplini cu competenţă şi corectitudine atribuţiile stabilite prin lege. Astfel s-a conturat o imagine pozitivă a Serviciului de Probaţiune Covasna atât în rândul colaboratorilor, partenerilor, cât şi a comunităţii locale.
Oameni de diferite categorii
– “Clienţii” dv. (sau cum ar fi corect să-i numesc?) din ce categorii sociale fac parte?
– Putem utiliza calitatea procesuală a acestora: învinuit, inculpat, persoană condamnată. Cu precădere, majoritatea provine din medii criminogene, defavorizate. Cei mai mulţi au un statut socio-economic şi cultural redus, prezentând un nivel scăzut de instruire şcolară.
– Aţi întâlnit chiar şi… analfabeţi?
– Chiar! Mulţi sunt persoane cu serioase carenţe educaţionale, etico-morale, având abilităţi sociale de bază reduse (de comunicare, de rezolvare de probleme pe cont propriu). Ca atare s-au socializat în medii periculoase, ducând un stil de viaţă care le creează multiple tentaţii de comitere a infracţiunilor. Unii nu au loc de muncă stabil, lucrează doar ca zilieri, realizând venituri reduse, sporadice, insuficiente asigurării unui standard de viaţă optim.
– Există şi femei printre persoanele aflate în evidenţa dv.?
– Există, însă infracţionalitatea este mai mare în rândul bărbaţilor. Tipurile de infracţiuni care se regăsesc frecvent sunt cele îndreptate împotriva patrimoniului – unele comise prin violenţă – dar figurează şi ilegalităţi economice, fapte de corupţie, acte îndreptate împotriva vieţii sau integrităţii corporale.
Avantaje evidente
– Să explicăm cititorilor nefamiliarizaţi cu asemenea chestiuni, care ar fi principalele avantaje ale suspendării executării pedepsei sub supraveghere, ca alternativă la pedeapsa închiderii ?
– Există mai multe argumente importante în favoarea Probaţiunii. În primul rând, se evită privarea de libertate şi încarcerarea unor semeni care au greşit, fiind centrată pe reintegrarea în comunitate şi reabilitarea lor. În al doilea rând,o asemenea măsură este mai puţin costisitoare. De asemenea, prin descreşterea numărului de condamnaţi din închisori se evită supraaglomerarea penitenciarelor şi se îmbunătăţeşte calitatea programelor educative în care pot fi integraţi cei care ajung în detenţie.
Toate aceste argumente pro trebuie puse în balanţă cu efectele negative ale încarcerării. Executarea pedepsei în mediul carceral reduce şansele celui care a ispăşit o pedeapsă cu închisoarea de a-şi găsi ulterior un loc de muncă, contribuie la izolarea şi marginalizarea familiei condamnatului.
– Să nu uităm că puşcăria constituie o adevărată “şcoală” pentru infractorii tineri, nu-i aşa?
– O rupere a contactelor individului cu mediul social de existenţă nu este benefică, în general, niciunei persoane, chiar dacă există perspectiva mai mult sau mai puţin apropiată a reluării acestora. Orice individ este legat de mediul în care trăieşte şi în care s-a integrat printr-un proces de socializare, de acomodare.
Mediul din penitenciar fiind unul restrictiv prin excelenţă, foarte diferit de cel extern, individul condamnat este supus unor reguli stricte, severe.
– Mai ales dacă eşti… începător!
– Să ne gândim la o persoană care se află la primul său contact cu mediul carceral: nu cunoaşte regulile instituţiei, este debusolat, se simte fără sprijin, neajutorat. Această situaţie necesită o acomodare la noul mediu, fără de care supravieţuirea ar fi practic imposibilă. Nu odată reacţia individului la climatul ostil din detenţie a generat comportamente autodistructive.
Cu cât perioada de detenţie este mai lungă, reacomodarea la mediul extern (societate) după liberarea din penitenciar este mai anevoioasă. Mai ales în condiţiile în care pe parcursul executării pedepsei relaţiile condamnatului cu membrii familiei s-au răcit, eventual ele nici nu mai există.
La ieşirea din penitenciar condamnatul se află în faţa unor provocări, constând în găsirea unui loc de muncă, eventual a unui adăpost sau locuinţă, în condiţiile în care este stigmatizat şi are perspective reduse de angajare.
Imagini familiare pentru deţinuţi
Despre reintegrarea socială
– Discutând acum la modul general, reintegrarea socială poate fi mai lesnicioasă, mai rapidă în prima ipostază?
– Comunitatea este compusă, fireşte, din oameni. Unii dintre aceştia, la un moment dat al existenţei lor, urmare a acţiunii unor factori criminogeni (externi sau interni) transgresează legea penală, având propriile motivaţii. Astfel devin infractori.
Societatea în general, dar şi comunitatea din care fac parte, în particular, au obligaţia cel puţin morală de a ajuta la reinserţia socială a celor care au greşit, au fost condamnaţi. Doar astfel ei pot redeveni persoane utile în societate, care să muncească, să producă valoare, să plătească impozite, să-şi crească copiii şi aşa mai departe.
Aşadar, comunitatea are tot interesul să contribuie la reintegrarea socială a acelora care au încălcat legea penală, atât pe principiul „orice om contează”, cât şi pornind de la premiza că fiecare cetăţean îşi poate schimba comportamentul defectuos. Unii au nevoie de mai puţin sprijin, alţii de mai mult. Dacă o persoană, pe lângă resursele sale individuale şi cele familiale se bucură şi de sprijin comunitar, perspectivele sale de reinserţie socială sunt mai mari.
Societatea nu trebuie să tolereze fapta infracţională, dar trebuie să aibă o atitudine de sprijin în efortul aceluia care vrea să se schimbe.
Din punctul meu de vedere este vorba de o chestiune de atitudine a fiecăruia dintre noi faţă de cei care au greşit. O atitudine de sprijin, chiar şi prin simplul fapt al nestigmatizării acestora.
Tineri teribilişti
– Sunt destul de mulţi tineri ce comit acte de vandalism, se îmbată, fac scandal, sparg vitrine, agresează lumea pe stradă, în localuri, se bat pe stadioane, în traficul auto etc. Ce ar trebui făcut pentru a preveni asemenea fapte? Vă întreb nu ca om al legii, ci ca un specialist ce aţi venit în contact cu tot felul de situaţii în carieră…
– Din păcate asistăm la un fenomen de escaladare a violenţei verbale, dar şi fizice în societate, în şcoli, pe stradă, în traficul rutier, la meciuri. Societatea actuală se află într-o veritabilă criză, nu numai economică, ci şi morală. Sau, dacă vreţi, a modelelor pozitive din familie, grup de apartenenţă etc.
Climatul educaţional familial (ceea ce numim „Cei şapte ani de acasă”) are un rol preponderent în socializarea pozitivă a individului, tocmai prin oferirea unor modele comportamentale pozitive, asigurarea unui ghidaj parental eficient şi a unui control adecvat asupra copilului.
În contextul actual al accelerării vieţii, al problemelor existenţiale de tot felul, părintele tinde să piardă treptat contactul cu copilul, de cele mai multe ori în perioada dificilă a adolescenţei. Or, atunci când lucrurile „o iau razna”, când problemele deja au apărut şi tind să persiste, lucrurile sunt greu de remediat.
– Observăm că unii adolescenţi nu prea sunt receptivi la activităţile educative, cum ar fi lectura, muzică de calitate, arta, activităţile pentru înnobilarea spiritului. Pe majoritatea “îi lasă rece”, cum se spune. Vor doar distracţie… Ce mesaj le transmiteţi?
– Şcoala în sine, doar prin promovarea culturii şi a cunoştinţelor nu pune suficient accent pe educaţie. Motivele sunt multiple: de la programa şcolară încărcată , până la lipsa de motivaţie a unor cadre didactice. Dar nici nu poţi să ceri sistemului educaţional să-şi asume singur rolul educativ, ca atare ar trebui ca mulţi actori sociali să-şi canalizeze efortul conjugat în această direcţie.
De la devianţă până la delincvenţă este un drum scurt, plin de tentaţii şi influenţe negative. Constatăm că tinerii timizi, cuminiţi, ce nu se alătură acelora care au asemenea comportamente deviante sau la limita infracţionalităţii, în majoritatea cazurilor sunt marginalizaţi, excluşi, chiar batjocoriţi, nefiind consideraţi a fi „trendy”.
Unii dintre aceştia de dragul apartenenţei la grup, pentru a se simţi importanţi, valorizaţi, cedează presiunii şi se conformează regulilor grupului. Mai mult, pentru a-şi demonstra „calităţile” se implică în modul cel mai serios în comiterea unor fapte reprobabile. Un deosebit rol în a preveni astfel de situaţii îl are supravegherea din partea părinţilor, care în cazul minorilor/tinerilor delincvenţi este una foarte slabă sau inexistentă. Ca atare tinerii frecventează localuri unde se consumă băuturi alcoolice, unde se promovează pornografia, violenţa, drogurile, pe care le şi experimentează la început doar din pură curiozitate, la îndemnul altora, apoi din proprie iniţiativă.
Ce soluţii se impun?
– Ce-i de făcut?
– Este foarte dificil să enunţi o soluţie general valabilă şi aplicabilă unei astfel de probleme globale. Eu sunt de principiu că în viaţă trebuie să cauţi mereu echilibrul. Problemă care deşi pare simplă, este dificil de realizat.
Soluţiile trebuie căutate întotdeauna în cauzele care generează acest fenomen, deoarece comportamentul fiecărui om îndeplineşte o anume funcţie având un anumit scop (licit sau ilicit).
Modul în care acţionăm ţine de atitudinea fiecăruia faţă de fenomenele care ne înconjoară, depinde de sistemul de valori al fiecăruia. „Bunul simţ” este piatra de temelie a unui comportament etic, moral şi dezirabil. El ar trebui să fie la loc de cinste şi într-o poziţie de neclintit în fiecare dintre noi.
…Iată, aşadar, doar câteva aspecte importante care vin în sprijinul menţinerii unei persoane condamnate în comunitate, reintegrarea socială putând fi mai lesnicioasă, mai rapidă în acest caz.
– Domnule Sandor Attila Zoltan, vă mulţumesc pentru interviu şi cu permisiunea dv. vom mai dialoga.
– Cu siguranţă. Şi eu vă mulţumesc.
Horia C. Deliu
