Pentru elevii mai multor licee covăsnene, clopoțelul a sunat vineri și sâmbătă pentru a marca finalul unei perioade importante din viața lor – liceul – și, totodată, un nou început. Astfel, vineri și sâmbătă, mai multe licee din județ au organizat festivitățile de absolvire. În Sfântu Gheorghe redacția noastră a luat parte la două dintre aceste evenimente emoționante: la festivitatea de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” și la festivitatea de la Colegiul Național ”Mihai Viteazul”.

Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”… 

…a avut anul acesta un număr de 100 de absolvenți, cuprins în şase clase de liceu – patru pe ruta directă, una pe ruta progresivă –  şi o clasă de liceu seral. Festivitatea de ”Ultimul Clopoțel” a fost organizată vineri, 31 mai, în curtea liceului, în prezența dascălilor, a elevilor și a rudelor și apropiaților acestora. Au răspuns invitației de a lua parte la eveniment reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, oficialități locale, și personalități ale municipiului. Astfel, de la festivitate nu au lipsit prefectul județului, domnul Dumitru Marinescu, domnul deputat Horia Grama, doamna inspector școlar general adjunct Rădița Palela, care este totodată reprezentanta Consiliului Local Sfântu Gheorghe, doamna inspector de specialitate din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Covasna, Tanko Viorica şi părintele Sebastian Pârvu- din partea Catedralei Ortodoxe.

”Astăzi, în ultima zi a lunii mai (…) porţile şcolile noastre se deschid din nou larg pentru a putea păşi pe ele, spre viaţă, o nouă generaţie de absolvenţi. După patru sau cinci ani, elevii lasă în urmă şcoala, cu dascălii ei, şi pornesc fie spre un loc de muncă, fie spre studii superioare. În ambele cazuri, ei vor valorifica acele cunoştinţe acumulate în şcoală, acestea fiind piatra de temelie a evoluţiei lor ulterioare (…) Curând, vor realiza cu toţii că o mână de profesori şi maiştri instructori s-au străduit să le transmită nu numai cunoştinţe, ci şi dragostea pentru meseria aleasă”, a declarat doamna directoare a Liceului Tehnologic ”Constantin Brâncuși”, prof. Rodica Pârvan. Aceasta a amintit faptul că, de-a lungul timpului, au fost invitați la şcoală specialişti de elită  precum domnul Dumitru Burtea, doamna Cornelia Ghişoi, domnul Nicolae Urs, specialişti în gastronomie de la Braşov, sau domnul Sergiu Nedelea, somelier de renume, personalităţi care puteau deveni modele profesionale pentru cei interesaţi. ”Acum, la ora bilanţului, putem spune că absolvenţii noştri sunt tineri deosebiţi, care ne-au reprezentat şcoala cu cinste, ori de câte ori au fost solicitaţi”, a mai spus doamna directoare Rodica Pârvan. Aceasta le-a transmis elevilor gândurile bune care să îi însoțească pe întreg parcursul lor profesional și le-a dat acestora și un îndemn, acela de a nu uita de unde au plecat: ”Vă doresc să ajungeţi cât mai sus, să aveţi tăria de a transforma înfrângerile în victorii, căci aşa cum spunea Nicolae Iorga, ”sunt succese care te înjosesc şi înfrângeri care te înalţă”. Vă sfătuiesc să nu uitaţi nici de şcoala care v-a format definitiv, căci cine nu are trecut, nu are nici prezent şi nu poate avea nici viitor (…) Mult succes la examene şi mult noroc pe drumul vieţii! (…)”, a spus doamna directoare.

 

Şi prefectul judeţului, domnul Dumitru Marinescu, le-a spus câteva cuvinte elevilor: ”Este un moment încărcat de emoţii profunde, atât din partea absolvenţilor, cât şi a cadrelor didactice, a tuturor invitaţilor şi în mod deosebit al părinţilor care participă la acest eveniment. Iată că sunetul clopoţelului vesteşte sfârşitul celor mai frumoşi ani din viaţă. Liceul reprezintă acea etapă a vieţii în care v-aţi format personalitatea, v-aţi maturizat, aţi acumulat noi şi noi informaţii şi cunoştinţe, aţi legat numeroase prietenii ce pot dura o viaţă întreagă (…) Dragi absolvenți, vă așteaptă viața cu lucruri bune și cu lucruri mai puțin bune, dar trebuie să aveți încredere în voi și să fiți convinși că ceea ce ați realizat până în acest moment înseamnă enorm de mult. Ați învățat de la profesorii voștri atât de multe lucruri, iar acum știți încă unul, esențial pentru a reuși în viață: numai învățând și muncind în continuare vă puteți asigura desăvârșirea și succesul (…) Dragi absolvenți, vă doresc din toată inima să obțineți rezultate deosebite la examenele pe care le veți susține de acum înainte!”, a declarat prefectul Dumitru Marinescu.

Cuvinte frumoase le-a adresat elevilor și domnul deputat Horia Grama: ” Vă doresc să aveţi mult succes la bacalaureat! Vă doresc să aveţi opţiuni bune în viaţă, să vă alegeţi calea cea mai bună şi care vi se potriveşte cel mai mult! (…)”, a declarat deputatul Horia Grama.

Prin intermediul doamnei consilier Rădița Palela, primarul municipiului, Antal Arpad, a transmis mesajul său elevilor: ” Felicit elevii pentru că au reușit să termine cu bine studiile și pentru că, în curând, vor afla cum este să fii cu adevărat independent (…) Vă sfătuiesc pe toți să vă continuați studiile, să acumulați calificările necesare pentru a vă afirma mai bine, în viitor (…) Vă doresc tuturor să aveți curajul și experiența necesară atingerii scopurilor! Vă doresc mult succes în viață!”

La rândul său, doamna inspector școlar general adjunct Rădița Palela, le-a transmis elevilor, părinților acestora și dascălilor, cuvinte frumoase. Din partea Inspectoratului Școlar Județean Covasna, a transmis un mesaj și doamna inspector de specialitate, Tanko Viorica: ” Aveți un examen în față și vă dorim succes la acest examen, aveți însă și o viață de trăit și vă dorim să o faceți frumos, cu bucurii și împliniri! (…)”, a transmis aceasta.

Șef de promoție a fost declarat elevul Emanuel Suciu, din clasa a XII-a B, a cărei medie pe cei patru ani de studiu  a fost 9, 54, iar media la purtare a fost 10: ” Mulțumim celor ce ne-au fost profesori extraordinari, îndrumători pentru câteva ore pe zi. Clopoțelul nu a mai sunat ca de obicei pentru o simplă pauză de zece minute, ci pentru deschiderea unei noi etape a vieții noastre. Cei mai frumoși ani ai copilăriei s-au dus. Urmează viața, cu alți profesori, cu examene grele, cu suișuri și coborâșuri, dar pentru a reuși va trebui să aflăm singuri rezultatul ecuației vieții. Colegilor din clasele terminale le urez mult succes în apropierea bacalaureatului, care este un prim pas hotărâtor pentru soarta noastră (…) Încă o dată vreau să-mi exprim recunoștința profundă pe care o simt față de profesorii care ne-au ghidat cu multă răbdare și înțelepciune pentru a ajunge să trecem  cu succes de această etapă importantă a vieții, și anume liceul!”, a transmis elevul Emanuel Suciu.

Pentru rezultatele deosebite la învățătură și pentru comportamentul exemplar, mai mulți elevi au fost premiați, rând pe rând.

Din partea Clubului Kiwanis Sfântu Gheorghe, elevul Puiu Mădălin Lepădat a primit un premiu de excelență constând într-o sumă de bani care să îl ajute să își continue parcursul profesional și să se înscrie la facultatea dorită. Premiul a fost înmânat de către reprezentanta Clubului Kiwanis Sfântu Gheorghe, doamna prof. Claudia Rosin.

Colegiul Național „Mihai Viteazul”… 

Pentru clasele a XII-a ale Colegiului National ”Mihai Viteazul” din municipiu, clopoțelul a sunat sâmbătă, de 1 iunie (a.c.), pentru ultima dată, marcând momentul despărțirii de profesorii care i-au îndrumat pe parcursul anilor de liceu, cât și începutul unei noi etape din viață. Festivitatea de absolvire a avut loc la ora 10,00, în sala de sport a instituției. Emoționați, cele 5 clase de absolvenți au intrat, pe rând, în sală, intonând ”Gaudeamus Igitur”. La eveniment au luat parte domnul prefect Marinescu Dumitru, domnul deputat Horia Grama, doamna inspector școlar general adjunct, Rădița Palela, doamna consilier local Marilena Profiroiu,  domnul consilier local Mădălin Guruianu, doamna Silvia Puskas și domnul Grosos Ramon – din partea Clubui Kiwanis Sfântu Gheorghe și domnul părinte paroh Groza Cristian, de la Catedrala Ortodoxă. Directoarea Colegiului, doamna Luminiţa Costea, le-a transmis absolvenților un mesaj scurt, de încurajare: ”Vreau doar să vă spun: cheia succesului e să ai încredere în tine! Să ai încredere în tine și în forțele tale! (…) În rest, trebuie să-ți asumi un scop și să îl urmărești. Scopul, indiferent cât de utopic pare, este posibil! Vă doresc multă baftă! (…) Urmează cel mai important examen din viața voastră (…) Eu vă doresc succes și vă doresc să vă întoarceți în această școală cu plăcere! (…).”

În discursul său, deputatul  Horia Grama a spus:”Sunteți la un moment de răscruce, când fiecare pornește pe un anumit drum. Sigur, fiind absolvenți ai Colegiului Național ”Mihai Viteazul”, cred că majoritatea se vor îndrepta spre facultăți. Eu vă îndemn să țineți cont în continuare de liceul la care ați terminat, să duceți faima acestuia mai departe acolo unde mergeți, să vă mândriți cu această școală, să țineți cont întotdeauna de sfaturile părinților voștri (…) Vă urez să aveți noroc pe drumurile pe care le alegeți, și, desigur, vă doresc tuturor să luați bacalaureatul cu note foarte mari și să faceți o carieră frumoasă (…)!”

La rândul său, doamna inspector școlar general adjunct, prof. Rădița Palela, a adresat absolvenților câteva cuvinte: ”(…) Dragi absolvenți, aveți în spate 12 ani de școală, 12 ani de bucurii, de împliniri, 12 ani în care ați acumulat cunoștințe, deprinderi şi  abilități pe care le veți pune la temelia unei perioade din viața voastră. (…) Pășiți cu încredere pe drumul unei împliniri profesionale! Păstrați-vă elanul tinereții, străduiți-vă și munciți cu abnegație pentru a vă îndeplini visul. Fie ca bucuria să rodească în sufletele voastre, iar înțelepciunea să rodească în fiecare dintre voi. Stimați părinți, ați depus eforturi considerabile pentru ca astăzi, acești copii să fie bucuroși și fericiți! (…) Dumnezeu să aibă grija dumneavoastră pentru a găsi în continuare sprijin! Dragi colegi, vă mulțumesc pentru grija, răbdarea, perseverența și dăruirea cu care i-ați îndrumat pe acești absolvenți! Vă felicit pentru generația minunată pe care ați pregătit-o pentru viață!(…)”

Consilierul local Mădălin Guruianu, a transmis mesajul primarului Antal Arpad, care nu a putut fi prezent la festivitate. Totodată, acesta le-a adresat câteva cuvinte absolvenților și le-a mulțumit dascălilor pentru sprijinul și pentru anii dedicați elevilor: ”Dragi absolvenți, vreau să vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut în acești ani, nu numai în acești patru ani, cât și în ultimii ani, în Sfântu Gheorghe, pentru că fără voi, acest oraș nu s-ar putea dezvolta, nu s-a putut dezvolta și nu a putut ajunge aici, unde este acum! Vă mulțumesc foarte mult pentru tot ce ați făcut și sper că nu veți uita de unde ați plecat, chiar dacă drumurile vă vor mai aduce sau nu acasă! Vreau să mulțumesc profesorilor pentru sprijinul, pentru ajutorul și pentru dovezile pe care le-au oferit în acești ani de a vă sprijini și de a vă îndrepta pașii spre un viitor mai bun, așa cum sunt convins că meritați (…) Mulțumesc părinților că v-au sprijinit! (…) Vă mulțumesc, vă felicit și sper că nu veți uita niciodată că Sfântu Gheorghe este locul acela căruia îi veți spune, chiar peste ani, ”acasă”!”, a declarat Mădălin Guruianu.

Șefa promoției 2013 a fost declarată Alexandra Neagu, elevă în clasa a XII-a A, la profilul matematică – informatică, media acesteia pe cei patru ani de liceu fiind 9,87.

”(…) Stimați profesori, ne aflăm astăzi pentru ultima dată în fața dumneavoastră în calitate de elevi și cu respectul cuvenit, în acest moment, am dori să vă mulțumim pentru tot ceea ce ne-ați învățat în anii petrecuți împreună (…)”, a declarat, printre altele, Alexandra Neagu. Aceasta a înmânat ”Cheia școlii” colegilor săi din clasa a XI-a.

Pentru rezultatele deosebite la învățătură, pentru premiile obținute la concursuri, o mulțime de elevi de la Colegiul Național ”Mihai Viteazul” au fost premiați. În plus, pentru implicarea lor în activitatea de voluntariat și pentru comportamentul exemplar, trei eleve au primit un premiu special din partea Crucii Roșii.

Eleva Crăciun Ioana-Raluca, din clasa a XII-a A, a fost recompensată din partea Clubului Kiwanis Sfântu Gheorghe cu un premiu de excelență în valoare de 500 de lei. Premiul a fost înmânat de către reprezentanta Clubului, doamna Silvia Puskas. Acesta nu este singurul premiu de acest gen oferit de Kiwanis Sfântu Gheorghe. Anul acesta, Clubul a acordat 6 premii de excelență în valoare a câte 500 lei, în 6 licee din oraș, fiind răsplătită excelența care răzbește prin dificultăți, fie de ordin material, fie din motive familiale. Premiul special Kiwanis in memoriam Kosa Apor a fost acordat la Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși”, după cum am amintit.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail