Participanţii la Congresul UDMR, desfăşurat sâmbătă la Miercurea Ciuc, au adoptat o rezoluţie referitoare la protecţia minorităţilor naţionale europene.
În rezoluţie se arată că scopul UDMR este de a aduna un milion de semnături pentru a convinge Uniunea Europeană să protejeze identitatea minorităţilor naţionale prin măsuri specifice menite să sprijine cultura şi limba acestora, inclusiv drepturile comunităţilor naţionale maghiare care trăiesc în Bazinul Carpatin. În acest demers început în anul 2011, UDMR are ca parteneri Uniunea Federală a Naţionalităţilor Europene (FUEN) şi Partidul Popular din Tirolul de Sud (SVP).
„Prin Iniţiativa Cetăţenească Europeană (ICE), Uniunea Europeană oferă comunităţilor minorităţilor naţionale un instrument prin care acestea să îşi poată face auzită vocea, să îşi poată prezenta obiectivele. Acest instrument reprezintă o nouă şansă, deoarece, pentru prima dată, problemele comunităţilor minorităţilor naţionale şi lingvistice pot fi aduse în faţa unui public atât de larg în cadrul UE. (…) Propunerile referitoare la domeniile utilizării limbii materne, educaţiei, culturii şi multiculturalităţii, politicilor regionale, reprezentării în administraţie, egalităţii în drepturi, luptei împotriva discriminării, mediei audiovizuale şi digitale respectiv cel al sprijinului din buget central al comunităţilor etnice, stau la baza pachetului cadru de reglementări pentru apărarea minorităţilor naţionale intitulat Minority SafePack (Pachetul de salvgardare a minorităţilor), care urmează să fie înregistrat la Comisia Europeană după Congresul FUEN din luna iunie a.c.”, se arată în rezoluţie.
În aceasta se mai notează că pentru UDMR ICE reprezintă cel mai important proiect internaţional al perioadei următoare, iar pentru succesul acţiunii parlamentarii europeni, deputaţii şi senatorii, organizaţiile teritoriale, consilierii locali şi judeţeni, platformele din UDMR sunt invitaţi să participe activ în informarea publicului, precum şi în campania pentru strângerea celor un milion de semnături.
În acelaşi timp, susţinătorii rezoluţiei şi-au exprimat dorinţa ca majoritatea românească şi societăţile majoritare europene să susţină această iniţiativă ce are ca scop păstrarea şi protejarea uneia dintre valorile esenţiale ale Europei: diversitatea etnică şi lingvistică.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES