Senatorul UDMR Covasna, Klarik Laszlo a criticat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, studiul realizat de Consiliul Consultativ pentru Regionalizare (CONREG), format din academicieni, cercetători şi profesori universitari, arătând că acesta are un „raţionament naiv” şi este „îmbrăcat într-un limbaj pseudo-ştiinţific”.

Klarik Laszlo a declarat că, din păcate, acest studiu va sta la „temelia” viitoarei reorganizări teritoriale a ţării, ceea ce, în opinia sa, reprezintă „un act de maximă iresponsabilitate” şi „aventurism politic”.

„Raţionamentul naiv al studiului, îmbrăcat într-un limbaj pseudo-ştiinţific nu poate să nu ne facă să zâmbim compătimitor. Din păcate, studiul (intitulat „Disparităţi şi fluxuri în fundamentarea social-economică a regionalizării administrative a României” – n.r.) nu a dorit să fie un pamflet, ci fundamentarea socio-economică a reorganizării statului. Ne-am permite să zâmbim dacă acest eseu nu ar reprezenta temelia aşa-zis ştiinţifică pe care Guvernul vrea să construiască statul român modern (…) Soarta acestei ţări nu poate face obiectul unor experimente politice bazate pe studii incoerente”, a declarat senatorul UDMR.

Acesta a mai spus că militează pentru reformarea administraţiei publice româneşti, însă consideră că primul pas ar trebui să fie elaborarea de către Guvern a unei strategii, care să fie supusă dezbaterii publice, ulterior dezbaterilor parlamentare, iar în final acest act politic major să fie consimţit de popor prin referendum.

În context, a menţionat că i se pare extreme de grav şi nedemocratic faptul că Guvernul intenţionează să-şi asume răspunderea pe proiectul de regionalizare şi descentralizare administrativă care va determina soarta României şi a societăţii româneşti multe decenii de acum înainte.

Raportul „Disparităţi şi fluxuri în fundamentarea social-economică a regionalizării administrative a României” a fost realizat de un grup de experţi coordonat de profesorul Dumitru Sandu de la Facultatea de Sociologie din Universitatea Bucureşti în colaborare cu Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei şi a fost publicat pe site-ul CONREG.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail