Spitalul municipal din Târgu Secuiesc

Toate cele patru spitale publice din judeţul Covasna au semnat contractele de finanţare cu Casa de Asigurări de Sănătate, după aproape o lună de negocieri.

Directorul Spitalului municipal din Târgu Secuiesc, Kelemen Andras a declarat pentru AGERPRES că a semnat contractul în cursul dimineţii de ieri, deşi nu este mulţumit de bugetul pe care îl va avea la dispoziţie.

„Practic, cu banii suntem la limită. Ne vom descurca până în luna august cumva, după aia nu vor mai fi bani. Dar ni s-a spus că va fi o rectificare bugetară şi în condiţiile astea am semnat contractul, cu obiecţiuni”, a declarat Kelemen Andras.

Nici managerii celelalte trei spitale, respectiv Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, Spitalul orăşenesc Baraolt şi Spitalul de Cardiologie din Covasna care are în subordine şi secţia din Întorsura Buzăului, nu sunt mulţumiţi de condiţiile de finanţare stabilite de Ministerul Sănătăţii, dar spun că nu puteau să mai tergiverseze semnarea contractelor pentru că ar fi periclitat funcţionarea instituţiilor.

Liderul Sindicatului Sanitas Covasna, Vasile Neagovici e de părere că spitalele din judeţ îşi vor putea desfăşura activitatea în condiţii acceptabile în perioada de vară, însă nu vor putea supravieţui fără o rectificare bugetară.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail