Căpuşele sunt insecte parazite care se hrănesc cu sânge (hematofage). Căpuşele sunt grupate în trei familii şi peste 850 de specii descries, însă, doar speciile din familia Ixodidae (căpuşe tari) şi familia Argasidae (căpuşe moi) prezintă importanţă medicală şi veterinară.
Dintre bolile majore transmise de căpuşe la om şi animale, în Europa şi în România, amintim: boala Lyme, complexul encefalitei transmise de căpuşe, babesioza, ehrlichioza, anaplasmoza, la care se adaugă efectele directe.
Măsurile generale de prevenire constau în evitarea, pe cât posibil, a zonelor de risc. Este recomandată purtarea de haine deschise la culoare, pe care să se vadă uşor căpuşele, bluze cu mâneci lungi, strânse pe încheietura mâinii, pantaloni lungi şi strânşi pe gleznă şi peste care se trag şosetele, iar pantofii să acopere zona respectivă a piciorului în totalitate.
De asemenea, pot fi aplicate pe pielea expusă substanţe care să îndepărteze căpuşele, dar trebuie să se ţină cont că acestea oferă protecţie doar câteva ore.
Este necesară verificarea personală atunci când ne deplasăm în zone de risc pentru identificarea şi îndepărtarea cât mai rapidă a căpuşelor.
Îndepărtarea precoce a căpuşelor fixate este foarte importantă în reducerea riscului de îmbolnăvire cu boli transmise de căpuşe. În cazul omului, îndepărtarea trebuie facută de medicul uman, cu o pensă anatomică sau o pensă specială de îndepărtat căpuşe.
Se recomandă ca persoana care îndepărtează căpuşele să poarte mănuşi pentru protecţia personală, deoarece există riscul ca, în manevra de îndepărtare a căpuşelor, acestea să fie „sparte” şi sângele din corpul lor să ajungă în contact cu pielea medicului uman/veterinar sau a persoanei care face această manevră. În cazul în care căpuşa este infectată cu bacterii/virusuri, acestea pot fi transmise prin microleziunile de la nivelul pielii.
Aplicarea unor produse care nu au efect anti-căpuşe (ulei, untură, acetonă, petrol, alcool iodat, alcool, arderea cu ţigara sau alte produse) este absolut interzisă pentru că acestea nu fac decât să irite căpuşa iar aceasta va produce mai multă salivă, salivă care este injectată în organismul gazdei din care se hrăneşte şi, astfel, creşte riscul transmiterii agenţilor patogeni.
Este recomandat să se îndepărteze căpuşele, dacă este posibil, sau să se facă tratament cu un acaricid, după care căpuşele vor cădea singure.
Căpuşele parazitează o varietate foarte mare de gazde terestre, cum ar fi: amfibieni, reptile, păsări şi mamifere. Pe lângă acţiunea directă, căpuşele sunt vectori (transmiţători) ai unor agenţi patogeni care produc boli atât la om, cât şi la animale.
În ceea ce priveşte importanţa medicală şi veterinară ca vectori, căpuşele sunt pe locul doi, după ţânţari.
Prevenire şi control
Controlul căpuşelor este realizat, în general, cu acaricide (substanţe chimice anti-căpuşe) care sunt aplicate pe corpul gazdelor în diferite moduri (băi, pour-on, spot-on, etc). Substanţele acaricide omoară căpuşele şi previn infestarea animalelor, o anumită perioadă de timp.
În România se găseşte vaccin pentru prevenirea encefalitei produse de căpuşe, la om.
La animalele de companie prevenirea infestaţiilor cu căpuşe şi, implicit, a bolilor transmise de căpuşe se face prin folosirea de produse cu acţiune pe termen lung, la recomandarea şi sub controlul medicului veterinar specialist.
În ultimii ani au fost produse şi folosite, cu success, vaccinuri recombinate pentru combaterea anumitor specii de căpuşe.
De asemenea, acţiunea directă pe teren constituie o „luptă” ecologică prin intervenţia asupra covorului ierbos, prin cosirea ierburilor neconsumate de animale şi îndepărtarea tufişurilor (medii favorabile pentru supravieţuirea căpuşelor). Creşterea de animale rezistente la infestaţiile cu căpuşe este o altă modalitate de control a infestaţiilor cu căpuşe. Carantina, rotirea animalelor pe păşune şi eliminarea animalelor sălbatice au fost folosite, de asemenea, în combaterea căpuşelor.
Direcţia de Sănătate Publică
Compartimentul Promovarea Sănătăţii
