Şase sportivi ai Clubului Sportiv Ciprian din Sfântu Gheorghe – Hermenean Ioana, Todoran Ioana (13 ani), Artene Maria Raluca (10 ani), Mihaly Zsolt Hunor (14 ani), Tompa Gyorgy Kadosa (13 ani) şi Becze Zeteny Benedec (9 ani) vor lua startul la Concursul Internațional „Cupa Asseco” ce se va desfășura la Complexul Olimpic -Bazinul „Sydney 2000” Izvorani, în perioada 18-19 mai a.c.
Antrenorul Ciprian Grosu a menţionat faptul că obiectivul său principal precum şi al sportivilor participanţi la această competiţie este acela de a-și doborî recordurile personale și, bineînțeles, urcarea pe cele mai înalte trepte ale podiumului.
„Având în vedere faptul că participarea este condiționată de baremuri de calificare, că există şi înscrierea la start a unor cluburi din străinătate iar premierile vor fi în bani, denotă evident că va fi un turneu valoros, de anvergură, cu o participare numeroasă şi de elită. Ca unici reprezentanţi ai oraşului Sfântu Gheorghe şi ai judeţului Covasna, mergem la această competiţie încrezători în forţele noastre, hotărâţi să câştigăm şi să ne menţinem timpii de anul acesta la cele 3 titluri de vicecampioni naţionali obţinute” a declarat Ciprian Grosu.
Noi le urăm succes tuturor participanţilor!
Maria Graur