Centrul de Informare Europe Direct din cadrul Consiliului Judeţean Covasna a organizat ieri mai multe manifestări dedicate Zilei Europei, sărbătorită pe 9 mai. Activităţile au avut loc în Parcul Europa, ce a fost amenajat pe aleea din partea superioară a Parcului Elisabeta din Sfântu Gheorghe, şi au debutat la ora 14,00.

„Îi salut pe toţi cei care şi-au făcut timp astăzi să vină aici, să afle mai multe despre instituţiile Uniunii Europene, să cunoască tradiţiile unor ţări membre ale Uniunii Europene. Este un eveniment important, în care putem să punem întrebări şi putem să cunoaştem drepturile şi obligaţiile ce revin cu statutul de membru în Uniunea Europeană. Doresc tuturor distracţie plăcută!”, a spus, în deschiderea evenimentului, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, domnul Nagy József.

Concursul „Covăsneni în Europa”

Imediat după aceea a avut loc premierea concursului „Covăsneni în Europa”, concurs lansat la sfârşitul lunii martie a acestui an, în scopul de a arăta diversitatea şi frumuseţea continentului european, aşa cum este ea văzută prin ochii covăsnenilor. La această competiţie s-au putut înscrie fotografi amatori, cu poze făcute în alte ţări europene. Potrivit organizatorilor, au fost trimise 36 de fotografii care au putut fi vizualizate şi votate pe pagina de Facebook a Centrului Europe Direct. Juriul a oferit ieri patru premii.

Cei prezenţi în Parcul „Europa” au putut vizita standurile de prezentare ale ţărilor din UE, în cadrul cărora echipe formate din liceeni au prezentat,  într-un mod original, câte o ţară din UE – locuitorii săi, limba ţării respective, cultura şi tradiţiile acesteia, bucătăria, economia sau geografia sa, etc. De asemenea, a putut fi vizitat „colţul european pentru copii” amenajat de Caritas Alba Iulia; cortul de informare UE; colţul de citit ziare, quiz şi rebus despre UE. În plus, cei interesaţi au putut vizita expoziţia de fotografii „Covăsneni în Europa”.

Rustik Band a cântat şi a încântat publicul, pe parcursul desfăşurării activităţilor. Sărbătoarea s-a încheiat seara, când la Pavilionul din parc a avut loc proiecţia filmului germano-turc „În iulie”.

Activităţile dedicate „Zilei Europei” au fost organizate în parte­neriat cu Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Caritas Alba Iulia, Direcţia Jude­ţeană de Tineret şi Sport Covasna, Asociaţia  Culturală şi de Tineret Mukkk, Clubul de film Huszárik şi Casa de cultură Kónya Ádám.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail