Prima zi a lunii mai marchează deschiderea sezonului de distracţie la Natura Parc, cel mai mare parc sportiv şi de agrement din ţară.

Ca şi anii precedenţi, ziua de 1 Mai deschide sezonul distracţiei la Natura Parc din Chichiş.

„Vremea bună dă startul ieşirilor în aer liber, iar Natura Parc este locul preferat pentru agrement şi timp liber petrecut împreună cu familia sau cu prietenii. Un meci de fotbal, volei pe nisip sau tenis, o partidă de pescuit, plimbări cu hidrobicicletele sau Trenuleţul Thomass sunt doar câteva din activităţile de care vă puteţi bucura la Natura Parc®. Minivacanţa de 1 Mai se apropie, iar la noi găsiţi o zonă special amenajată pentru picnic şi grătare, pentru toţi cei ce aleg o ieşire la iarbă verde”, au transmis reprezentanţii Natura Parc. Potrivit acestora, bălţile de pescuit de la parcul de distracţii vor fi populate în această perioadă cu 1 tonă de peşte pentru pescuit sportiv.

Cea mai mare fiertură de raci din Europa

Tot pentru ziua de 1 Mai, reprezentanţii Parcului de distracţii organizează cea mai mare fiertură de raci din Europa: 1,5 tone de raci, direct din crescătoria Natura Parc®,  vor fi pregătiţi de bucătari pricepuţi într-un cazan de 600 de litri. Reţeta va fi completată cu 100 kg sare, 10 kg de piper, 5000 de legături de mărar, 10 kg de dafin, 1000 de kg de cartofi.

Porţia de raci fierţi se va vinde cu 35 lei de persoană. Parteneri în organizarea acestui eveniment sunt Raci.ro, Dysney Carlos Luna Park.

Potrivit organizatorilor, la deschiderea evenimentului de la Natura Parc va participa parcul mobil de distracţii Dysney Carlos Luna Park.

Biletul de intrare în parc costă 5 lei de persoană. Reprezentanţii Natura Parc precizează că în perioada 1-7 mai posesorii de bilete 1+1 vor plăti o intrare, valabilă pentru două persoane în Natura Parc şi pentru o fisă la parcul de distracţii Dysney Carlos mai primesc una gratuită.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail