Începute în urmă cu mai bine de o săptămână, manifestările cuprinse în cadrul celei de a XXII-a ediţii a „ Zilelor Sfântu Gheorghe” au luat sfârşit ieri, aproape de miezul nopţii,  după un maraton ce a cuprins peste 300 de manifestări culturale, artistice, economice şi sportive.

Astfel, în cadrul Săptămânii Culturale care a debutat sâmbătă, 20 aprilie, locuitorii orașului și nu numai au putut să participe la evenimente de excepție precum spectacolul maestrului Radu Beligan, spectacolele maestrului Gheorghe Zamfir, expoziții deosebite, lansări de carte, piese de teatru și multe altele.

Deschiderea oficială a „Zilelor Sfântu Gheorghe” a avut loc vineri cu cântec de fanfară şi cu defilarea călăreţilor îmbrăcaţi în costume de husari (ostaşi din cavaleria maghiară -n.r). În discursul său, primarul municipiului, Antal Arpad, a declarat, printre altele: „Zilele Sf. Gheorghe au devenit o tradiţie locală extraordinară. Suntem mândri de faptul că acest eveniment este nu doar cea mai mare şi cea mai importantă manifestare a oraşelor din Transilvania, ci şi de faptul că, între timp, s-a transformat în cel mai cunoscut şi cel mai iubit festival transilvănean. (…) Zilele Sf. Gheorghe ne oferă şansa de a ne redescoperi valorile şi să le prezentăm şi prietenilor noştri sosiţi în vizită în oraşul nostru. Anul acesta, la deschiderea târgului prezentăm, simbolic, lucrurile de care suntem cei mai mândri, care vorbesc despre pământul nostru natal şi despre noi înşine. Avem aici aurul secuiesc – apa minerală (…) avem aici pâinea secuiască şi suntem mândri de pâinea cu cartofi care a câştigat la Bucureşti, recent, premii la aproape toate categoriile, prezentăm cultura căci suntem mândri că ne conservăm tradiţiile, dar suntem mândri nu doar pentru că suntem păstrători de datini ci şi creatori de cultură. Prezentăm aici pământul nostru natal simbolizat prin natură, prin bogăţiile lumii vegetale şi animale, prin munţii înalţi şi aerul curat. În acest târg, an de an vin tot mai mulţi vizitatori, târgul bucurându-se de un succes din ce în ce mai mare , cu fiecare  an ce trece.” 

Concerte şi activităţi pentru toate gusturile

Din programul activităților nu au lipsit concertele unor trupe îndrăgite. Spre exemplu, vineri, la ora 21.00, trupa Voltaj a încântat publicul cu concertul său. Înainte de a urca pe scenă, Călin Goia şi colegii săi de trupă au dat autografe la Cortul de Tineret, locul în care au fost organizate o mulțime de programe pentru tinerii români și maghiari. În aceeași seară, trupa „Youvennis”, compusă din tineri talentați din Întorsura Buzăului, a susținut un recital. Sâmbătă seara, Smiley şi trupa sa a așteptat publicul la Cortul de Tineret, pentru autografe, apoi i-a încântat pe cei prezenți – public numeros- cu concertul său.

La Cortul de Tineret, amplasat în curtea Primăriei, au fost organizate multe activități, care mai de care mai interesante, dedicate tinerilor. Dintre acestea amintim, spre exemplu, programul Biblioteca Vie, Memorialul „Mihai Dițu”, turneu de șah cu premii, în parteneriat cu Clubul de șah „Cavalerul”, expoziția de dinozauri a artistului Toth Attila sau concursul Treasure Hunt.  În plus, în diferite locații din oraș au fost organizate o alte activități. Nu au lipsit demonstrațiile de arte marțiale, programele trupelor de dans (modern și popular).

[slideshow id=56]

Târgul de meșteșugari și de artă populară

Cum era de aşteptat, comercianţi din oraş, dar şi din împrejurimi, au expus fel şi fel de produse. Astfel, cei care au dorit să ducă acasă mici amintiri au avut de unde alege. Vasele din ceramică, bijuteriile din diverse materiale, articolele de îmbrăcăminte sau jucăriile au fost doar câteva dintre produsele scoase la vânzare. Un stand mai deosebit  ne-a atras atenția. Un domn din Turda a expus o mulțime de pahare, cu diferite forme. Prezentându-ne marfa, acesta ne-a arătat și „paharul de criză”- un pahar căruia expozantul i-a creat și un pai din sticlă, încât cel care bea, să bea „cu măsură”. Mai puțin, fiindcă „e criză”, după cum a explicat chiar meșterul expozant. 

Bucovina şi Basarabia s-au întâlnit la Sfântu Gheorghe

În acest an, toţi cei prezenţi la „Zilele Sfântu Gheorghe”, dar mai ales românii din judeţul Covasna au avut posibilitatea să se întâlnească şi să-i urmărească în evoluţiile lor pe membrii Ansamblurilor folclorice „Dor bucovinean” din Cernăuţi, Ucraina, şi „Izvoraşul” din Cahul, Republica Moldova. Sosiţi în Sfântu Gheorghe în cursul zilei de joi, oaspeţii moldoveni au  fost prezenţi şi la Concertul Extraordinar „Gheorghe Zamfir cu Taraf” în cadrul căruia l-au ascultat şi pe naistul din Chişinău, Igor Podgoreanu. „Am fost impresionaţi de concertul Maestrului Gheorghe Zamfir. E deosebit, e harul lui Dumnezeu, şi cel mai mult m-a impresionat momentul în care a cântat împreună cu Igor Podgoreanu, de la Chişinău. Îi priveam şi parcă vedeam un tătic şi un fecior căruia îi transmitea meseria, s-o ducă mai departe” ne-a mărturisit doamna Maria Barbă, conducătoarea grupului de la Cahul.

În cursul zilei de vineri, membrii Ansamblului „Dor Bucovinean” condus de Iurie Levcic, preşedinte al Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti din Cernăuţi, avându-l alături pe domnul Ioan Bălan, au fost oaspeţii locuitorilor din Întorsura Buzăului. Aici, la Liceul „Mircea Eliade” au prezentat un spectacol şi, de asemenea, au urmărit programul artistic pregătit de elevii întorsureni.

Pe parcursul aceleiaşi zile, oaspeţii sosiţi din Cahul, însoţiţi de doamna Luminiţa Cornea, preşedintă de onoare a Asociaţiei Ecou, precum şi de doamna Maria Panaiotu, membră a Fundaţiei „ Mihai Viteazul” au fost primiţi „aşa cum nici nu au visat” de membrii Asociaţiei „ Iustinian Teculescu” din oraşul Covasna care i-au plimbat, cu trenuleţul, prin cele mai frumoase locuri din staţiune. Tot aici, artiştii de-o parte şi de alta a Prutului au prezentat, pe rând, spectacole în care au demonstrat, şi unii, şi alţii, că împotriva tuturor vicisitudinilor, folclorul românesc nu piere, ci se află pe mâini bune.

[slideshow id=57]

Zilele de sâmbătă şi duminică au fost dedicate spectatorilor din Sfântu Gheorghe. Astfel, în cursul dimineţii de sâmbătă,  elevi şi  profesori de la Universitatea Bogdan Petriceicu Haşdeu din Cahul au prezentat  expoziţia „Podoabele Paştelui”, la Cortul de Tineret. Ulterior, pe scenă au urcat artişti mai mici sau mai mari ai Ansamblului „ Dor Bucovinean” care ne-au încântat cu cântece şi dansuri româneşti dar şi din Ucraina.

„Cireaşa de pe tort” a reprezentat-o spectacolul prezentat duminică,  de membrii Ansamblului „ Izvoraşul” din Cahul, Republica Moldova, pe scena din faţa Prefecturii. Cântecele şi dansurile româneşti, aduse de peste Prut,  au mers direct la sufletele celor prezenţi care, la fel ca şi la spectacolul prezentat de artiştii din Cernăuţi, nu au putut sta deoparte şi s-au prins în hore ale bucuriei întâlnirii cu fraţii noştri din Basarabia şi din Bucovina. 

Dorim să fim respectaţi

Ne-am fi dorit ca despre „ Zilele Sfântu Gheorghe 2013” să scriem numai de bine, însă, nu putem să o facem. Şi asta pentru că, la festivitatea de deschidere oficială, românii care am luat parte la acest important eveniment al oraşului Sfântu Gheorghe am fost ignoraţi în totalitate  de preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, care, în discursul său nu a considerat că merităm, în calitate de contribuabili la bugetul oraşului Sfântu Gheorghe şi al judeţului Covasna, să ne adreseze vreo vorbă, în limba română. Poate, cu alte ocazii o va face!

La rândul său, domnul Ioan Bălan, cel care şi-a adus aportul ca oaspeţii din Moldova şi din Bucovina să ajungă „Zilele Sfântu Gheorghe”, ne-a spus: „Mulţumesc lui Dumnezeu că am început prost şi am sfârşit bine, zicem nou. Nu se poate să ai oaspeţi invitaţi din Republica Moldova şi din Ucraina şi să-i tratezi ca pe unii din lumea a treia, cum zic unii de pe la noi. Nu se poate să fie ajunşi aici şi să nu fie întâmpinaţi, să nu fie cazaţi  şi să nu li se dea un ceai cald sau altceva. Autorităţile au organizatori – nu ştiu în sarcina cui cădeau aceste lucruri, dar eu ridic doar două probleme:  Să ni se spună şi nouă – şi asta o ţin ca o cerere expresă a unui contribuabil, nu contează ce naţiune sunt- ce se face cu banii noştri se face pentru noi toţi, sau numai pentru unii? Domnul Primar Antal – pe care îl stimez pentru multe lucruri, dar îmi şi pun semne de întrebare pentru altele – să ne spună cine a fost însărcinat cu primirea grupurilor din Moldova şi din Ucraina, de ce s-au purtat aşa, şi dacă este un responsabil să ni-l spună, ca să-l ştim. Din bugetul Primăriei şi din sponsorizări cât s-a alocat pentru aceste două grupuri care nu au cerut nimic, ci  au venit doar să onoreze comunitatea  din Sfântu Gheorghe, nu doar pe români. Ei au prezentat un program multicultural cu adevărat atât în Piaţa din faţa Prefecturii cât şi la Cortul pentru Tineret, atât la Întorsura Buzăului cât şi la Covasna. Închei şi  aş vrea să-i transmit d-lui Tamas Sandor să nu îşi mai  facă probleme că există un singur indezirabil în judeţul Covasna, să ştie că dacă continuă pe această linie, şi cu adepţii dumnealui, va găsi mii de indezirabili.”

Maria Graur, Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail