Dr. Călin Tătaru, şef de lucrări la UMF „Carol Davila”, spune că în 20 de ani, peste 95% dintre cei cu probleme de vedere vor „scăpa” de ochelari.

„Progresele sunt foarte mari, în momentul actual există soluţii pentru multe vicii de refracţie care permit să scăpăm de ochelari, dar adesea sunt soluţii scumpe. În circa 20 de ani, cred că într-o proporţie foarte mare, 95-98 la sută din cazuri, se va scăpa de ochelari”, a declarat dr. Călin Tătaru, sâmbătă în cadrul unui simpozion ştiinţific.

El a precizat, în context, că România dispune de aparatură de ultimă generaţie care permite aplicarea tehnicilor moderne chirurgicale ce va duce ridicarea nivelului „oftalmologiei româneşti din punct de vedere practic la nivelul oftalmologiei mondiale”.

Peste 20 de medici de medicină generală, medici oftalmologi şi studenţi din Buzău şi din Capitală au participat, sâmbătă, la un simpozion privind tehnicile moderne chirurgie refractivă organizat de Colegiul Medicilor Buzău, în colaborare cu două clinici private.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail