…Şi, iată că s-a încheiat cu bine ediţia a VI-a a „Transylvania Tourism Fair”, cel mai important Târg regional de loisir care s-a desfăşurat între 29 şi 31 martie a.c., în modernul Centru expoziţional de la Braşov Business Park.
Din nou am avut bucuria să constatăm că judeţul Covasna nu a lipsit de la importantul eveniment economico-social. De data aceasta am remarcat chiar două standuri distincte, unul aparţinând cunoscutei Asociaţii judeţene pentru Dezvoltarea Turismului, celălalt Primăriei Întorsura Buzăului, prezentă sub brandul cunoscut de atâţia ani – „Ţara Buzaielor”.
Precizări de la organizatori pentru ziarul nostru
Aşa după cum a precizat pentru ziarul nostru dl. Sorin Dencescu, preşedintele Regiunii Centru ANAT şi patron al firmei organizatoare, Kron-Tour Fairs&Exhibitions, manifestarea s-a dovedit şi de această dată o reuşită.
Ne-am putut da şi noi seama de acest lucru la faţa locului, observând marele număr de vizitatori ce au poposit la Târg timp de trei zile, curioşi să studieze pliantele, materialele promoţionale, să discute cu conducerea ori reprezentanţi ai celor peste 50 de agenţii de turism, firme de transport, hoteluri, pensiuni care au ofertat. Am observat, totodată, prezenţa autorităţilor judeţene şi locale, ca şi a unor societăţi de profil, semn că TTT are o tot mai mare căutare.
Multe firme au venit cu oferte dintre cele mai tentante, cu reduceri de tarife (aşa-numitele „early booking”), pachete de vacanţă ispititoare, majoritatea în conformitate cu opţiunile, dar şi posibilităţile materiale ale populaţiei. Ca atare, unii iubitori de turism au achiziţionat pe loc sejururi sau circuite în ţară şi străinătate (cele mai căutate destinaţii fiind Malta, Turcia, Grecia, Bulgaria, Muntenegru), beneficiind astfel de discount-uri de 10-15 la sută.
De la o ediţie la alta creşte numărul expozanţilor, dar şi al vizitatorilor
Este îmbucurător faptul că de la o ediţie la alta numărul de participanți şi vizitatori creşte, ca atare şi suprafaţa expoziţională s-a mărit considerabil, condiţiile oferite de Braşov Business Park fiind de nivel occidental. Am observat cum potenţialii clienţi interacţionau degajat cu agenţii de vânzări – în majoritatea cazurilor fete drăguţe şi foarte amabile – luând parte şi la celelalte activităţi adiacente: spectacole folclorice, conferinţe etc.
Ca o surpriză suplimentară, tuturor vizitatorilor li s-a oferit posibilitatea de a participa la o Tombolă dotată cu premii tentante, de genul excursiilor peste hotare, ca şi sejururi la Mamaia sau în hoteluri de top din Braşov.
Atracţii turistice şi balneare de nerefuzat
În perioada Târgului am avut posibilitatea să discutăm atât cu reprezentanţii expozanţilor din judeţul nostru – respectiv cu dl. Albert Zoltan, manager al unei pensiuni din Sf. Gheorghe şi, totodată, reprezentant al Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna, ca şi cu d-nele Gabriela Neagovici, manager proiect şi Antonela Roman, consilier cabinet primar din Întorsura Buzăului – dar şi cu anumiţi iubitori ai turismului, interesaţi de frumuseţile şi bogăţiile naturale oferite de perimetrul Arcului Intracarpatic.
Au fost distribuite în jur de 350-400 de pliante, ilustrate, hărţi, precum şi broşurile „Hoinărind pe plaiuri covăsnene” şi „Ţara Buzaielor – una dintre perlele tradiţionalei Românii”. De asemenea, cetăţenii care au intrat să vadă promoţiile la TFF 2013 şi-au luat acasă, pentru a studia, o sumedenie de ghiduri, materiale promoţionale, fascicule cu teme turistică, cărţi de drumeţie referitoare la trasee montane, unităţi de cazare şi de tratament, pensiuni, în special din Covasna şi Balvanyos. Unii s-au interesat de efectele izvoarelor de apă minerală şi a mofetelor din Vâlcele, Malnaş, Şugaş Băi, Fortyogo, de condiţiile de cazare şi de tarifele practicate în extra dar şi în plin sezon estival de unităţi hoteliere, pensiuni şi baze de tratament din cele mai cunoscute staţiuni covăsnene.
Numeroşi oaspeţi la standurile judeţului Covasna
De la „gazdele” standurilor covăsnene am aflat că au fost, zeci, poate, sute de vizitatori care s-au oprit şi au solicitat informaţii, cele mai căutate fiind ghidurile turistice ale zonelor Voineşti, Balvanyos, Întorsura Buzăului, solicitându-se date despre programele de vacanţă şi tratamentul balnear în staţiunea de renume internaţional, “cu o mie de izvoare”.
Chiar eram de faţă când o familie din Sinaia, Eugenia şi Ştefan Aldea, venită special la TFF, l-a întrebat pe dl. Albert Zoltan despre posibilitatea de a efectua un sejur mai îndelungat în cocheta localitate ce a dat şi numele judeţului nostru.
„Suntem oameni mai în etate şi avem nevoie de o cură de apă minerală, dar şi de tratament cu mofete, ne-a declarat d-na Eugenia. Am tot auzit de la unele cunoştinţe ori de la televizor despre efectele benefice ale factorilor naturali din staţiunea respectivă, însă mereu ne-am lăsat atraşi de farmecul Litoralului, deoarece în concediu nu ştiam unde să mergem mai întâi. A sosit însă timpul să ne vedem mai mult de sănătate, nu doar de bronzare şi bălăceală în apa mării, astfel că în vara aceasta intenţioăm să fim oaspeţii amintitei localităţi balneare”.
Oferte pentru Sărbătorile Pascale Ortodoxe
„Fiindcă se apropie şi Sărbătorile Pascale Ortodoxe (cele Catolice abia încheindu-se, de aceea am şi întârziat cu apariţia reportajului, fiind zile libere – n.r.) ne-am gândit ca împreună cu câţiva prieteni să mergem într-o mică vacanţă de 1 Mai şi de Paşte la o pensiune din judeţul Covasna, ne-a spus Viorel Iftimie, din Braşov. De acolo vom face plimbări la Lacul Sf. Ana, la Tg. Secuiesc şi în alte locuri pe care nu le-am văzut. Ca atare, am solicitat informaţii privind cazarea şi programele special preconizate pentru acest eveniment. Ne-ar interesa undeva în perimetrul Zagonului, despre care am auzit numai cuvinte elogioase.
Sperăm să ne simţim bine, iar alegerea să fie inspirată”…
O bună impresie
„Ne-am bucurat că braşoveni, dar şi covăsneni – pe unii i-am recunoscut ca fiind clienţi vechi de-ai noştri – plus turişti aflaţi în weekend prin municipiul de sub Tâmpa, au trecut şi pe la standurile noastre, arătându-se încântaţi de ofertele turistice ale judeţului Covasna. Un judeţ mic, însă cu un… mare potenţial balnear şi de agrement, ce are o bogată paletă de atracţii”, a subliniat d-na Fazakas-Csoma Szidónia, oficial în cadrul Asociaţiei judeţene pentru Dezvoltarea Turismului Covasna.
S-au purtat unele discuţii exploratorii, au avut loc tatonări între specialiştii din domeniul turistic, patroni de agenţii, de hoteluri şi pensiuni, tour-operatori veniţi special la Târg, astfel că şi această ediţie poate fi considerată un succes!”
…Sezonul turistic 2013 a început, aşadar, sub cele mai bune auspicii.
Horia C. Deliu