Scurgerea pe versanţii împăduriţi depinde însă de gradul de împădurire a versanţilor respectivi. Astfel, la un procent de împădurire de sub 25% debitul maxim specific este de 2,9 mc pe sec/km.patrat, între 25 şi 50% este, în medie 1,97, iar peste 76 % 1,46 mc/sec/kmp. Mai sunt şi alte elemente importante ce caracterizează o pădure şi de care depinde influenţa ei asupra scurgerii specifice. Una din aceste caracteristici o reprezintă consistenţa (gradul de acoperire a terenului de către coronamentul arborilor).
Astfel, dacă la o consistenţă de 0,5 scurgerea specifică este de 4,49 mc/s/ kmp, la o consistenţă de 0,7 se înregistrează numai 1,84 mc. O altă caracteristică o constituie compoziţia arboretului. Astfel, dacă de pe un versant ocupat de pădure de molid, cu un strat de litieră de 3,5 cm grosime, cu consistenţa 0,7 se scurg 6,0% de precipitaţii, în aceleaşi condiţii de versant, într-un arboret de fag, cu aceeaşi consistenţă, cu un strat de litieră de numai 2,2 cm grosime, s-a scurs numai 0,7% din precipitaţii. Tot ca element important trebuie considerat subarboretul. Prezenţa acestuia poate reduce cu până la de 3 ori scurgerile de suprafaţă din ploile torenţiale
Aşa cum s-a prezentat mai sus, pădurea reduce forţa de distrugere exercitată de picăturile de ploaie asupra stratului superior de sol. În terenul descoperit, particulele de sol rezultate ajung în stare de suspensie. O mică parte din aceste suspensii revin în sol, pătrunzând prin porii acestuia. Aceşti pori însă, la început cei fini şi apoi şi cei cu diametru mai mare, se colmatează rapid şi accesul apei este stopat. Pe terenurile în pantă, restul apei, cu particule în suspensie se scurge la vale, luând naştere aşa numita scurgere de suprafaţă sau scurgere superficială. Particulele în suspensie formează aluviunile care, prin depunere, colmatează albii de râuri, lacuri, terenuri agricole şi chiar căi de comunicaţie şi aşezări omeneşti. Comform datelor lui Moraru I. şi colab. ca urmare a colmatărilor (în principal), în ţara noastră au dispărut sute de lacuri naturale. Numai în Depresiunea Jijiei se citează cca.330 lacuri colmatate, majoritatea dispărute complet, altele transformate în mlaştini, deci terenuri neproductive, insalubre, focare ale paludismului. Aceste bazine lacustre, alimentate de văile pe care s-au format, constituiau cel mai eficace mijloc de a evita inundaţiile. Despre iazurile de aici, bogate în peşte, se găsesc menţiuni şi în „Descriptio Moldaviae“ şi în alte documente. Numeroase au fost asemenea lacuri şi în Câmpia Transilvaniei, înşirate pe văile Fizeşului, Luduşului, Căianului, Comlodului etc. Astăzi mai sunt numai câteva, printre care: Cătina, Geaca, Ţaga, ş.a.
La început, scurgerea pe versant se face (în funcţie de condiţiile specifice de teren, sol, grad de acoperire cu vegetaţie) pe întreaga suprafaţă.Treptat, stratul de sol se erodează în profunzime, cantitatea de aluviuni sporeşte. Are loc eroziunea de suprafaţă. În momentul în care apar anumite condiţii orografice favorabile, apa încărcată cu aluviuni începe să se concentreze în şiroiri, şuvoaie ogaşe, ravene, formaţiuni torenţiale(torenţi). Avem acum eroziunea de adâncime.
Specialiştii români au constatat că, dacă de pe terenurile agricole cu eroziune de suprafaţă excesivă (a fost spălat, practic, întregul strat de sol) şi eroziune de adâncime se transportă debite solide (apă încărcată cu aluviuni) de până la 120mc/an/ha, de pe terenurile acoperite de pădure, cu consistenţă plină, în aceleşi condiţii de relief şi regim de precipitaţii se transportă numai sub 0,5 mc pe an şi ha., deci de 240 ori mai puţin sol erodat.
Nu sunt lipsite de interes şi alte influenţe pozitive ale pădurii. Astfel, s-a stabilit că deasupra pădurii are loc atenuarea progresivă a furtunilor cu grindină, acestea încetând să mai producă pagube după depăşirea masivului. Un rol important revine vegetaţiei forestiere în combaterea avalanşelor de zăpadă, în special în zonele de declanşare a acestora. Sub forma unor fâşii de anumite lăţimi (în funcţie de panta terenului şi mărimea suprafeţei de pe care se colectează apele), pădurea este un excelent depoluant al apelor poluate cu diverse substanţe toxice (ingrăşăminte chimice, insectofungicide) sau bacterii, evitând poluarea cursurilor de apă etc. În lipsa unor masive păduroase, în unele bazine hidrografice benzi de pădure (perdele forestiere antierozionale), pot evita concentrarea apelor cu aluviuni ce se scurg pe versanţi, pot reţine aluviunile respective şi pot proteja, astfel, colmatarea cursurilor de apă, lacurilor etc, apele rămânând limpezi. Această influienţă pozitivă a pădurii a determinat Congresul Mondial pentru Marile Baraje (New Dehli—1951) să afirme în concluziile sale „…toate măsurile propuse împotriva colmatării spălare, dragare, mărirea rezervei utile a lacurilor etc.) nu sunt decât paleative: singurul remediu veritabil îl reprezintă protejarea bazinelor de recepţie împotriva eroziunii prin împădurire”.
Conştientizând acest adevăr, spre deosebire de noi care şi în etapa actuală distrugem masiv pădurile, ţări vecine, cu relief asemănător celui al nostru (Albania, Austria, Bulgaria,Cehia, Slovacia ş.a)., deşi au o pondere a fondului forestier superioară nouă (32-41% faţă de 27%), folosesc mai puţin pădurile respective în scopuri comerciale, dând atenţie, în primul rând, funcţiilor lor de protecţie a solului împotriva eroziunii şi asigurare a unui regim stabil al cursurilor de apă. În acelaşi timp, eforturile sunt orientate spre creşterea ponderii fondului forestier în suprafaţa totală a teritoriului.
În ţara noastră, în perioada 1948-1984 au fost împădurite cca 130.000 ha. Aceste plantaţii şi-au dovedit pe deplin eficienţa, procesele de degradare activă fiind stabilizate pe mai mult de 73 % din suprafaţa ocupată de ele, iar debitul lichid maxim de viitură în bazinele hidrografice torenţiale s-a redus cu 16-36 %, în comparaţie cu perioada anterioară efectuării lucrărilor de amenajare. Lucrările respective au avut şi o însemnată eficienţă economică, pagubele produse de viiturile torenţiale fiind reduse cu 93 % iar valoarea investiţiilor recuperată în mai puţin de 20 de ani. Cu toate acestea, după anul 1989 volumul lucrărilor a scăzut considerabil, deşi frecvenţa fenomenelor catastrofale datorate inundaţiilor a crescut şi, de asemenea, valoarea pagubelor (numai în 2005, valoarea pagubelor directe produse de inundaţii, viituri, alunecări de teren etc,.a fost de cca 1 miliard lei. Comform datelor Romsilva, finanţarea lucrărilor de amenajare a bazinelor torenţiale se face la nivele derizorii – 200 mii lei în 1999, 220 în 2005, 360 mii lei în 2010, cu două salturi la 500 mm lei în 2003 şi 2006. S-a ajuns, astfel, ca volumul împăduririlor pe terenurile degradate să fie de 17 ori mai mic decât cel mediu înregistrat în perioada 1950 – 1989 şi de cca.5 ori mai mic chiar decât în perioada celui de al 2-lea război mondial.
•••
Cei indrituiţi să aibă grijă de soarta ţării ar trebui să nu justifice afirmaţiile marelui silvicultor Marin Drăcea, comform căruia „…istoria nespune că nu se începe ceva serios pentru economia forestieră decât atunci când ruina ameninţă să fie completă”. Şi tot el avertizează că „…dacă nu se va schimba ceva profund şi urgent în atitudinea noastră, în atitudinea generaţiei de azi şi a celei de mâine faţă de pădure…o mare primejdie ameninţă economia nastră naţională şi viaţa poporului…”
Spusele lui Marin Drăcea au fost susţinute de cunoscutul savant agronom Gh. Ionescu-Siseşti, comform căruia „…nici-o ramură a economie naţionale nu a suferit cât a suferit silvicultura de pe urma greşelilor politicianismului. Este imperios necesar a se ţine seama de recomandările specialistului francez Bouquet de la Gray- „..România trebuie să aibă pentru munţii săi o solicitudine egală celei ce olandezii o au pentru digurile lor, căci este ameninţată de torente precum Olanda de apele mării“.
În atitudinea faţă de problema pădurilor României, politicienii noştrii trebuie să se conducă după dictonul lui Winston Churchil „politicianul se gândeşte la viitoarele alegeri iar Omul de Stat la viitoarele generaţii”
Ilie Muşat
Ing. Amelioraţii Silvice, Doctor Silvicultură
