Abonamentele pentru naveta elevilor din judeţul Covasna nu au mai fost decontate de câteva luni de zile, iar restanţele se cifrează la aproape 1,7 milioane de lei.

Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Covasna, Keresztely Irma, a declarat, ieri, că anul acesta nu s-a decontat niciun ban pentru naveta elevilor de liceu şi există restanţe şi pe ultimele trei luni ale anului trecut.

„Pentru lunile octombrie şi noiembrie există o restanţă de 192.450 de lei, pentru decembrie, de 386.640 de lei, iar pentru ianuarie, februarie şi martie nu s-a plătit niciun abonament (…) Deci, din octombrie anul trecut şi până în martie s-a acumulat o datorie de 1,68 milioane de lei”, a spus Keresztely Irma.

În judeţul Covasna fac zilnic naveta 2.699 de liceeni care locuiesc în mediul rural. Şefa Inspectoratului a menţionat că banii de navetă trebuie decontaţi de Ministerul Educaţiei, dar că au fost întârzieri la plată şi în anii precedenţi, chiar şi de şase luni.

Aceasta este de părere că sumele s-ar putea reduce dacă s-ar stabili un preţ maxim pe kilometru în funcţie de zonă şi starea drumurilor, arătând că în judeţul Covasna, spre exemplu, unde nu există o concurenţă acerbă între firmele de transport, preţurile sunt mai mari decât în restul ţării.

„Şi ministerul (Educaţiei – n.r.) este preocupat de problema decontării abonamentelor pentru naveta elevilor (…) S-a făcut o analiză la nivelul ministerului privind costurile de transport şi a rezultat că judeţul Covasna este în top din punctul acesta de vedere (…) E vorba de lipsa concurenţei, firmele nu au contracandidaţi şi stabilesc preţuri mari, atât cât vor”, a spus Keresztely Irma.

În opinia ei, o alternativă ar fi internatele, dar aproape toţi elevii preferă să facă naveta şi aşa se face că internatele din judeţul Covasna nu sunt ocupate nici la o jumătate din capacitate.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail