În cadrul Proiectului privind incluziunea socială a romilor, Direcţia de Sănătate Publică Covasna, Compartimentul Promovarea Sănătăţii a desfăşurat, în cursul săptămânii trecute, o serie de programe de educaţie sanitară dedicate elevilor Şcolii cu clasele I-VIII „Neri Szent Fulop din Sf.Gheorghe”, cu tema „Prim Ajutor”, acestea fiind cuprinse în cadrul Campaniei de informare – educare – comunicare.
Cu acestă ocazie reprezentanţii DSP le-au vorbit copiilor despre resuscitarea cardio-pulmonară la copil; primul ajutor în caz de leşin; primul ajutor în caz de arsuri; primul ajutor în caz de epistaxis (sângerare nazală); primul ajutor în cazul traumatismelor şi politraumatismelor; primul ajutor în caz de înec; primul ajutor în caz de muşcături de insecte, animale sau șerpi precum şi despre trusa de prim ajutor. După finalizarea lecţiei ţinute în sediul şcolii, copiii au efectuat o vizită la sediul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Covasna, unde au fost întâmpinaţi de către managerul Torok Zsuzsanna împreună cu echipa SAJ.
Astfel, elevii Şcolii „Neri Szent Fulop” din Sf.Gheorghe au avut posibilitatea să vadă maşinile Ambulanţei, cu dotările aferente, şi să afle informaţii despre munca deosebită pe care cei ce lucrează, zi şi noapte, la Serviciului Judeţean de Ambulanţă Covasna, o depun în slujba cetăţenilor. (M.D.C.)