Șomerii covăsneni ar putea beneficia în curând de carduri profesionale europene, ce le vor fi foarte utile în căutarea unui loc de muncă.

Cardurile vor fi oferite în cadrul proiectului european „Cardul profesional european – soluție europeană în căutarea unui loc de muncă”. Directorul executiv al Agenției pentru ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, Kelemen Tibor, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că prin intermediul acestui proiect, atât sediul principal al Agenției din Sfântu Gheorghe, cât şi punctele teritoriale vor beneficia de o aparatură specială de cititor de card.

Directorul AJOFM a menţionat faptul că la nivel de proiect sunt 570.000 de șomeri, în toată ţara, aceştia urmând să primească în cursul lunii martie, fiecare în parte, câte un card profesional. „Cardul acesta va fi unul personalizat, purtător de date proprii, adică ceea ce se înscrie într-un Curriculum Vitae (CV). Beneficiarul va avea posibilitatea ca prin cititorul de card  să intre în baza națională de date și, pe baza profilului propriu, pe care îl încărcăm pe cardul respectiv, să poată primi informații specifice (…)  Acest proiect a facilitat ca prin softul realizat, sau prin acel server special care este destinat acestui program, fiecare persoană să primească informații pe profilul său ocupațional și nevoilor sale (…) Prin acest card, şomerii vor afla toate ofertele la nivel național și pot beneficia în mod activ de acele informații, în sensul în care imediat vor putea desfășura un demers”, a explicat directorul Kelemen Tibor. Potrivit acestuia, cardurile nu sunt transferabile, ele vor fi oferite șomerilor, care le vor gestiona până când acestea se vor uza și nu vor mai putea fi folosite.

Directorul AJOFM Covasna a precizat că, în momentul de față, sunt mai puțini șomeri decât cardurile care au fost achiziționate. „Pentru etapa următoare a noilor șomeri, teoretic, ar trebui să existe o sustenabilitate în a se produce aceste carduri, a se livra și a fi utilizabile”, a încheiat Kelemen Tibor.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail