Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), a declarat ieri că dacă va fi obligat de instanţă să dea jos steagul secuiesc de pe faţada instituţiei pe care o conduce,  atunci îl va amplasa în faţa acesteia.

„Vom vedea ce spune instanţa şi dacă ne obligă să îl dăm jos (steagul secuiesc – n.r.) atunci îl vom pune în faţa Primăriei. (…) Noi nu renunţăm la simbolurile noastre, ştim unde vrem să ajungem”, a afirmat Antal Arpad, la finalul unei conferinţe de presă.

Conducerea filialei Baraolt a Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) a lansat, în cursul zilei de ieri, un apel către maghiari să arboreze steaguri secuieşti pe case ori pe porţi. Preşedintele organizaţiei, Szep Bela, a dat ca exemplu locuitorii satului Tălişoara din comuna Brăduţ, unde aproape fiecare casă are arborat câte un steag secuiesc în culorile albastru-auriu.

„La Tălişoara am numărat peste 60 de steaguri, majoritatea puse recent. Au fost mulţi la care le-a fost frică să-l pună, dar acum după adunarea pentru autonomie de la Târgu Mureş (din 10 martie – n.r.) au prins curaj (…) Nu încălcăm nicio lege, legea ne permite, Constituţia spune că minorităţile îşi pot folosi liber simbolurile”, a susţinut liderul PPMT Baraolt.

Prefectura Covasna a somat recent mai multe primării din judeţ să înlăture steagurile secuieşti amplasate pe faţadele instituţiilor, avertizând că în caz contrar vor fi acţionate în judecată. Prefectul Dumitru Marinescu a subliniat că minorităţile naţionale îşi pot folosi liber simbolurile la întrunirile proprii, însă nu le pot posta pe instituţiile statului unde, conform legii, se pot arbora doar drapelul României şi cel al Uniunii Europene.

Somaţia Prefecturii a venit la scurt timp după ce preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a cerut primarilor din judeţ să arboreze drapelul secuiesc pe clădirile primăriilor şi ale instituţiilor din subordine.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail