În ziua de 8 Martie, zi în care se cădea să nu aibă altă grijă decât aceea de a fi cât mai atent cu doamnele din jurul său, un gospodar din localitatea Sîntionlunca s-a văzut nevoit să reclame la Postul de Poliţie al comunei Ozun dispariţia cantităţii de cca 350 kg fier vechi pe care o avea depozitată în  grădina din  spatele casei.

Oamenilor legii nu le-a luat mult timp până să-i prindă pe cei care au crezut, se pare,  că al lor consătean vrea să-şi cureţe grădina de cele netrebuincioase, şi are nevoie de ajutor, în acest sens. „Voluntarii” K.M., de 37 ani şi K. P. de 35 ani au fost surprinşi  în timp ce transportau „marfa” spre comercializare la  centrul de colectare a fierului vechi din Ozun. Astfel că cei doi bărbaţi nu au mai putut băga în buzunarele proprii suma de 500 lei, cât valora fierul vechi ce-a fost restituit consă­teanului lor.

În prezent aceştia sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. (M.D.C.)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail