• Campanie de colectare a uleiului alimentar uzat la Sfântu Gheorghe

Toth Birtan Csaba şi Cătălin Lazăr

Asociaţia de dezvoltare comunitară „Alutus” a lansat ieri,  la Sfântu Gheorghe, campania „Regândeşte, renunţă, reacţionează”, ce are ca scop colectarea uleiului alimentar uzat şi conştientizarea cetăţenilor asupra pericolului pe care îl reprezintă acesta pentru mediul înconjurător.

Preşedintele asociaţiei, Cătălin Lazăr, a declarat că în această campanie, realizată în parteneriat cu societatea de salubritate Tega şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna, vor fi cooptaţi voluntari din toate şcolile din municipiu, care vor realiza campanii de informare stradală, vor merge la locuinţele cetăţenilor, în instituţii publice şi fabrici pentru a vorbi oamenilor despre importanţa proiectului, dar, în acelaşi timp, vor colecta uleiul uzat şi îl vor preda la centrele de colectare.

Cătălin Lazăr a declarat că, potrivit unui studiu, în România se consumă anual 260.000 de tone de ulei, în medie 13 litri de persoană, iar în cele mai multe cazuri, după ce a fost folosit, uleiul este aruncat în sistemul de canalizare. Majoritatea oamenilor nici nu ştiu cât rău poate face acest ulei uzat – printre altele, periclitează viaţa organismelor dacă este aruncat în apă, provoacă infertilitatea solului şi obturează sistemul de canalizare.

„Luând în calcul media de 13 litri de persoană, înseamnă că numai în municipiul Sfântu Gheorghe se consumă 780.000 de litri de ulei alimentar pe an (…) Noi vrem să facem o reţea de voluntari în care să fie implicaţi elevi de la toate şcolile şi ne propunem în primul rând să conştientizăm populaţia cu privire la impactul negativ pe care îl are uleiul uzat asupra mediului. În prima etapă nu cantitatea de ulei colectat va fi importantă, cât conştientizarea şi educarea cetăţenilor”, a spus Cătălin Lazăr, subliniind că în această campanie voluntarii vor folosi bicicletele ca mijloc de transport alternativ.

Directorul societăţii de salubritate Tega, Toth Birtan Csaba, s-a arătat încrezător de succesul acestei campanii.

„În anul 2010, s-au colectat de la populaţie prin cele două centre pe care le avem la Sfântu Gheorghe 439 de kilograme de ulei alimentar uzat, în 2011 – 1.233 de kilograme, iar anul trecut cantitatea a scăzut la 760 de kilograme. Noi credem că prin această abordare proactivă, prin vizitele făcute la domiciliile locuitorilor, cantităţile vor creşte”, a spus Toth Birtan.

Parteneri în acest proiect mai sunt Cercul „Mugurar” de la Palatul Copiilor din Sfântu Gheorghe şi Societatea Română de Ornitologie.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail