În această perioadă, de la Mărţişor şi până la Sf. Mucenici, timp de nouă zile tradiţia românească spune că Baba Dochia îşi leapădă rând pe rând cele nouă cojoace cu care a plecat înveşmântată la munte, în funcţie de capriciile vremii. Care, iată, nici anul acesta nu se dezminte, având parte de soare, zile senine, dar se pare că şi de ploi spre finalul intervalului.
De aceea, în popor se zice că trebuie să ne alegem o “babă” în funcţie de anumite particularităţi, preferinţe şi zodia fiecăruia, urmând ca să avem parte tot anul de o stare de spirit potrivită cu felul în care se va prezenta clima în data respectivă.
Adică, vom fi mai mult veseli, senini ori, dimpotrivă, cam posomorâţi.
Personaj fabulos
Dar să vedem cine se ascunde sub apelativul de Baba Dochia? Există diferite versiuni legate de sorgintea şi existenţa sa, despre care ne-a desluşit anumite taine prof. Dochiţa Măciucă, din Voineşti (ce are un prenume… semnificativ legat de temă), vorbindu-ne despre semnificaţia personajului mitic.
Anumite legende ar proveni chiar de pe vremea dacilor, femeia în etate, aprigă şi încăpăţânată aparând drept o zeitate agrară, ce vestea sosirea primăverii imprevizibile. De asemenea, despre mitul Dochiei am aflat că numele i-ar proveni din calendarul bizantin, care pe 1 martie celebra Sfânta Martiră Evdokia.
Cert este că până în zilele noastre s-a păstrat obiceiul de a evoca la începutul lunii martie – când se oferă mărţişoare – şi personajul Dochiei, cea care ne îndeamnă să ne alegem aşa-zisele… „babe”.
Cum facem alegerea „babelor”?
Tineretul a auzit, fără doar şi poate, vorbindu-se despre acest obicei, dar chestionând zilele trecute câţiva adolescenţi din Sf. Gheorghe, am constatat dezamăgit că nu prea au putut preciza exact despre ce anume este vorba. Cu o excepţie.
– Este ceva legat de o tradiţie populară, mi-a spus eleva Mariana Dima, de 16 ani. Părinţii mei au acest obicei de a-şi alege simbolic câte o „babă”, pentru a vedea cum va fi în lunile următoare vremea.
– Bravo. Într-adevăr, cam aşa stau lucrurile.
Mai multe detalii ne-a oferit o păstrătoare a datinei din strămoşi, mătuşa Lenuţa Luca, din comuna Dobârlău, care ştie o mulţime de asemenea obiceiuri. Dânsa ne-a povestit că numai între 1 şi 9 martie trebuie să se opteze pentru o zi anume, ce poate fi norocoasă sau ba, după cum îi este hărăzit fiecăruia.
Cutumele din lumnea satului românesc sunt pitoreşti, multe referindu-se la predicţiile meteo. Aşa stau lucrurile cu vestitul „calendar al foilor de ceapă” de la Cumpăna anilor.
Ei bine, tot cam aşa se prezintă situaţia dacă restrângem acum aria presupunerilor la numai nouă zile, deci după cum va fi vremea în ziua aleasă, aşa va fi şi norocul persoanei respective în acel an.
Mai în glumă, mai în serios gospodarii obişnuiau pe vremuri chiar să prognozeze starea timpului pentru toate cele patru anotimpuri, deşi nu întotdeanua anticipaţiile se adevereau.
Poveste cu tâlc
Povestea celor nouă cojoace ale Babei Dochia are un tâlc, vorbindu-ne despre matemorfoza şi destinul dramatic al unui personaj neguros: bătrâna băciţă Dochia, ursuză şi arţăgoasă, ce a pornit cu turma de mioare spre vârful muntelui imediat după 1 martie, crezând că a venit primăvara.
Deşi îşi luase prevăzătoare cele nouă cojoace cu care se încotoşmănase peste iarnă, tot urcând şi încăzindu-se afară, a început să le arunce unul câte unul.
Dar capricioasă cum o ştim, primăvara a păcălit-o şi atunci când a ajuns, în sfârşit, Baba Dochia a rămas doar cu un cojocel. Atunci iarna a avut o răbufnire, cum se întâmplă ades când vine „Zăpada mieilor” sau a „Cucilor”, iar cotoroanţa a pierit îngheţată de frig.
O altă variantă a legendei
Există şi o altă istorioară în care se relatează despre răutatea Babei Dochia faţă de nora ei, soţia lui Dragobete, tânăra fiind pusă la tot felul de cazne.
Prof. Dochiţa Măciucă povesteşte cum într-o legendă se spune că bătrâna Dochia ar fi avut un fiu, (Dragobete – zeul iubirii la români, pe care l-am evocat pe 24 februarie, de ziua lui) care s-a căsătorit împotriva dorinţei ei.
Nemaiavând ce face, soacra şi-a revărsat supărarea pe tânăra noră, inventând tot felul de suplicii. Astfel, într-o zi rece de Gerar i-a dat un ghem de lână neagră şi a trimis-o la râu să-l cureţe, interzicându-i să se întoarcă până când nu-l va face alb! Deşi tânăra femeie a încercat zadarnic să săvârşească minunea, spălând în apa rece ca gheaţa lâna neagră până ce degetele au început să-i sângereze, culoarea tot nu s-a schimbat. Ca atare, a început să plângă amarnic, fiind deznădăjduită.
Impresionat de durerea bietei nurori, Domnul Nostru Iisus şi-a făcut apariţia metamorfozat sub chipul unui flăcău cu numele “Mărţişor”, oferindu-i o floare roşie şi îndemând-o să o pună în apa în care spăla lâna neagră. Ca prin farmec, imediat aceasta a devenit albă, iar tânăra a fugit fericită acasă, povestindu-i soacrei minunata întâmplare.
Numai că urâcioasa şi haina Dochia a acuzat-o că n-a reuşit singură, ci ar fi fost ajutată de un… iubit secret.
Apoi furioasă a plecat cu turma la munte, crezând că a venit primăvara. Deznodământul care a urmat îl cunoaştem deja. Baba Dochia a îngheţat împreună cu oile sale, transformându-se în stană de piatră.
De fapt, conflictul este o parabolă şi se refera la confruntarea dintre sezonul alb şi cel al florilor, dintre frig şi căldură, răutatea şi bunătatea oamenilor.
…Noi să luăm partea frumoasă a lucrurilor şi să ne bucurăm că vestitul personaj malefic nu ne mai poate face nici un rău!
Horia C. Deliu
