Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă „Alutus” din Sfântu Gheorghe va demara în această primăvară trei proiecte ce au ca scop protejarea mediului înconjurător şi atragerea de tineri în acţiuni de voluntariat.

Preşedintele asociaţiei, Cătălin Lazăr, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că primul proiect vizează împădurirea a trei hectare de teren agricol degradat în localitatea Vâlcele. În acest proiect, care va fi realizat împreună cu asociaţia EcoAssist din Bucureşti sub genericul „Plantăm fapte bune”, vor participa aproape 400 de voluntari din judeţul Covasna, dar şi din Bucureşti, Sibiu şi Braşov, care vor planta, pe 13 aprilie, 15.000 de puieţi de gorun, fag, cireş, tei, paltin şi alte specii de arbori în zona Poiana Grebului din Vâlcele. Membrii „Alutus” s-au angajat nu doar să împădurească aceste trei hectare, ci şi să se ocupe de întreţinerea pădurii până în anul 2016, adică să depisteze arborii uscaţi şi să-i înlocuiască.

Cel de-al doilea proiect, intitulat „Renunţă, regândeşte, reacţionează” are ca scop colectarea uleiului alimentar uzat în municipiul Sfântu Gheorghe şi predarea acestuia la centrele de colectare. În acest proiect vor fi cooptaţi circa 30 de copii voluntari care vor derula acţiuni de conştientizare a populaţiei, dar în acelaşi timp vor merge periodic pe la cantine, restaurante, fast-fooduri, pensiuni, dar şi pe la blocuri pentru a colecta uleiul uzat de la populaţie.

„Vom folosi bicicletele în această acţiune, iar echipajele, câte unul de la fiecare şcoală, vor merge de două ori pe lună prin rotaţie să realizeze acţiuni de informare şi să colecteze uleiul uzat. Nu atât cantitatea de ulei colectată ne interesează în prima fază, cât conştientizarea populaţiei cu privire la impactul negativ pe care îl are asupra mediului înconjurător uleiul uzat”, a declarat Cătălin Lazăr, care a menţionat că societatea de salubritate Tega este partener în acest proiect. Tot în această primăvară, asociaţia „Alutus”, împreună cu Societatea Română de Ornitologie şi Clubul de ornitologie „Mugurar” de la Clubul elevilor din Sfântu Gheorghe, va organiza primul concurs regional de ornitologie destinat elevilor din clasele V-VIII. La acesta s-au înscris 32 de copii din opt judeţe, care vor avea de susţinut o probă practică şi una teoretică, iar câştigătorii concursului vor primi drept premiu o vacanţă în Delta Dunării.

Cătălin Lazăr a mai spus că asociaţia a demarat formalităţile pentru un alt proiect important ce vizează crearea unui centru pilot de colectare şi prelu­crare a fructelor de pădure în localitatea Vâlcele. Acest proiect vizează două grupuri vulnerabile – comunitatea de romi din Vâlcele, care se va ocupa de colectarea materiei prime, şi persoanele cu dizabilităţi, care se vor ocupa de prelucrare. Cătălin Lazăr a menţionat că poartă tratative cu o companie multinaţională pentru a prelua produsele finite. Primăria Vâlcele, care este parteneră în acest proiect, a întabulat o clădire în care va funcţiona viitorul centru pentru care asociaţia „Alutus” va încerca să obţină fonduri externe.

„Valoarea întregului proiect se cifrează la aproape 900.000 de euro, dar noi suntem optimişti şi credem că are şanse mari de reuşită pentru că proiectul este foarte bine gândit, bine pus la punct şi, în plus, implică două categorii vulnerabile pe care dorim să le sprijinim să se integreze social”, a spus Cătălin Lazăr.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail