În cadrul unei Gale organizată vineri, Crucea Roșie Covasna a acordat premii acelor  firme și oameni de afaceri din judeţul nostru care au acordat sprijin financiar în vederea desfăşurării activităţii organizaţiei, în cursul anului 2012.

Directorul Crucii Roşii Covasna, Papp Adolf, a declarat că titlul „Aproape de comunitate”, pentru cea mai mare contribuţie financiară acordată anul trecut, a fost decernat firmei ARCO din municipiul Sf. Gheorghe, în timp ce premiul „Om Bun” a ajuns la următoarele persoane: Ioan Ţiţeiu, Szabó Csilla, Lukács Béla, Grubisics Levente, Szőcs Gyula, Laslo Oana Liliana, Berszán Tibor, Bokor Tóth Zoltán, Dezső Tibor, Dezső Enikő, Héjja Dezső, Héjja Andrea, Barta Ilona, Fekete Mihály, Benedek Levente, Dr. Semmel Károly, Füstös Imre, Tóth Mónika, Horváth Zoltán, Boér Lehel, János Szilamér, Dr. Dietrich Bock, Indreica Cristian, Füstös Tibor, Fazakas Csaba, Fűzi Xénia-Ildikó şi Varga Ioan. În cursul anului trecut, toţi premianţii  au înţeles că activitățile derulate de Crucea Roșie pentru copiii și vârstnicii aflați în dificultate, au nevoie şi de sprijinul lor, şi, drept urmare, l-au acordat din tot sufletul.

În cadrul Galei de decernare a premiilor oameni de afaceri au aflat mai multe despre mișcarea de Cruce Roșie. Inițiatorul acestei mișcări a fost un om de afaceri elvețian, Henry Dunant, care în anul 1859 a organizat ajutorarea a peste 40.000 de răniți rămaşi  pe câmpul de luptă după bătălia de la Solferino. În acest an, când Crucea Roşie sărbătoreşte 150 de ani de existență, ea este prezentă în 187 de țări. „Implicarea oamenilor de afaceri în mișcarea de Cruce Roșie a fost și va rămâne un deziderat pentru viitorul umanității, mai ales în aceste timpuri în care se duce o „bătălie economică” crâncenă cu foarte mulți „răniți”, mai cu seamă copii și vârstnici” a conchis directorul Crucii Roşii Covasna, Papp Adolf. (M.D.C.)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail