Ca în toate domeniile de activitate, şi în Poliţie s-a tot vorbit despre descentralizare, începând din anul 1990, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Se spunea că multe dintre atribuţiile unui şef de poliţie de pe plan local vor fi mai ample, aceştia având posibilitatea să dispună de nişte sume de bani pe care să le folosească în diferite scopuri, şi, totodată, să poată să numească şefi de departamente cu care să lucreze, eficient. Însă, din contră, în loc de descentralizare, birocraţia s-a întărit.
În acest timp, în alte Poliţii din străinătate, cei ce ocupă un post de conducere au posibilitatea să îşi aleagă şi să-şi numească oamenii cu care să implementeze planul de management propriu- oameni pe a căror experienţă în domeniu se pot baza. Prin similitudine, putem compara această descentralizare cu ceea ce se întâmplă la o echipă de fotbal: rolul unui antrenor este acela de a căuta oamenii capabili şi de a-i aşeza pe posturile respective, din care să obţină cele mai bune rezultate.
Aşa ar trebui să fie şi în Poliţie, dar lucrurile stau cu totul altfel. Numirile se fac la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei, iar în unele judeţe ajung persoane din exterior, ca şefi de Inspectorate Judeţene. Aceştia, deşi sunt capabili, au calităţile lor, iar eu nu pot să emit păreri cu privire la aceste aspecte, nu cunosc oamenii din subordine, şi cu atât mai puţin specificul zonei. Pe angajaţii din Poliţie nu îi cunoaşte nimeni mai bine decât tot cineva din interior, care a lucrat împreună cu aceştia, pe parcursul anilor. În fiecare judeţ, în Poliţie sunt oameni care au muncit şi care muncesc zi de zi, au depus tot efortul pentru a promova fiecare treaptă profesională, iar când ar avea posibilitatea să acceadă la o funcţie mai înaltă, în sistem, vine „Agamiţă Dandanache” , candidat de la Bucureşti, care face fel de fel de numiri şi rearanjări de funcţii, fără a cunoaşte calitatea profesională a angajaţilor.
Cât pare de simplu, judeţul Covasna este un judeţ cu multe complicaţii. Chiar dacă nu avem o situaţie operativă deosebită, când se întâmplă câte ceva, se întâmplă lucruri grave. Iar dacă atunci, pe moment, nu ştii să gestionezi situaţia de criză, pot apărea probleme pe care, în timp, cu greu poţi să le mai reaşezi.
Referitor la descentralizare, îmi amintesc că în judeţul nostru a fost, în urmă cu câţiva ani, o situaţie deosebită la o societate de pază şi protecţie, de unde a fost sustrasă o sumă foarte mare de bani. La acel moment, în loc să pot să merg la faţa locului, să particip la cercetări, cu experienţa pe care o am în domeniul judiciar, eu, ca şef al IPJ trebuia să stau lângă telefon să explic celor „de la centru” ceea ce-mi explicau, tot telefonic, colegii de la faţa locului.
Iar tot legat de descentralizare, mă întreb: cum s-a putut renunţa la posturile de poliţie din mediul rural? Şi, deşi s-a revenit asupra acestei aberante hotărâri, se pune întrebarea: oare cine plăteşte pentru lucrurile care s-au întâmplat în multe localităţi din ţară, în care poliţistul, simplu funcţionar, muncea în folosul comunităţii de la 8 la 16? Ce poate face un simplu poliţist într-o comună în care sunt scandaluri, bătăi, furturi sau multe alte nelegiuiri ? Cine a putut să gândească şi să implementeze o asemenea măsură, total aberantă? Cine îşi asumă această bulversare a Poliţiei? Iar din aceste întrebări se poate trage o singură concluzie: Nu poţi să faci experienţe cu activitatea din Poliţie!
Munca de poliţie simplă nu s-a schimbat cu nimic faţă de anii din urmă, deoarece nu poţi să prinzi altfel hoţul decât dacă alergi, faci cercetări, investigaţii, faci pânde şi nu dormi noaptea. Tehnicile de lucru, simple, sunt aceleşi ca dintotdeauna. Este la fel ca în chirurgie – procedura este aceeaşi. Dacă trebuie făcută o grefă de ficat, medicul nu taie pacientul în zona inimii, ci merge pe aceeaşi procedură făcută de înaintaşi, însă cu ajutorul tehnicii moderne.
În legătură cu subiectul descentralizării, ştiu că la înfiinţarea Poliţiei de Proximitate, România s-a inspirat din modelul elveţian, unde există un sistem poliţienesc simplu şi eficient. În „ţara cantoanelor”, Poliţia are o structură de conducere la vârf, foarte mică, şi una în teritoriu amplă, cu poliţişti mulţi, care lucrează în folosul comunităţii.
La noi, în România, este tocmai invers. Închipuiţi-vă un elefant cu picioruşe subţiri şi-un corp slăbănog (ce reprezintă baza sistemului), cu un gât ceva mai musculos şi mai articulat, dar cu un cap mare, mare de tot. Asta este Poliţia Română… descentralizată!
