De la începutul acestui an şi până în prezent, pe teritoriul județului Covasna au fost înregistrate opt cazuri de rabie la vulpe, din totalul celor 9 cadavre găsite în luna ianuarie şi începutul lunii februarie, în ciuda faptului că de câțiva ani se pun momeli vaccinale antirabice în jurul vizuinilor.
Directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Covasna, dr. Siko Barabasi Sandor, ne-a comunicat că deși există bază legală cu privire la împrăștierea momelilor vaccinale antirabice din avion, pe teritoriul judeţului nostru nu afost aplicată această metodă care a fost coordonată de autoritățile centrale. Totodată, acesta ne-a spus că în cazul celor le 31 de vulpi care au fost împuşcate în acest an, niciuna nu a fost depistată cu rabie.
Având în vedere creșterea cazurilor de vulpi pozitive la rabie (turbare), reprezentanţii DSVSA Covasna atrag atenția populației să ţină cont de următoarele sfaturi: să nu se apropie de vulpile întâlnite cu ocazia excursiilor, dacă acestea nu se retrag la apropierea oamenilor sau a animalelor (câini); să nu atingă, să nu transporte şi să nu jupoaie animalele carnasiere (vulpi, câini, pisici etc.) bolnave sau moarte; să anunțe DSVSA în cazul în care găsesc cadavre de carnasiere (tel. 0267-312.315 sau 0722.700.699); în cazul în care animalele domestice – câini sau pisici, au fost mușcate sau zgâriate de pisici sau câini vagabonzi, ori de vulpe, să se prezinte imediat la un medic veterinar; în cazul în care o persoană a fost mușcată sau zgâriată de câini, pisici ori de vulpe, să se prezinte imediat la medicul de familie; să nu omoare carnasierele care au mușcat persoane, prin lovirea acestora în cap. Creierul este singurul organ din care se poate determina dacă animalul este sau nu infectat cu virusul turbării. Aceste animale se țin sub observație (închise sau legate) de un medic veterinar. În cazul în care este vorba de animale fără stăpân, este nevoie să se anunță imediat DSVSA, pentru a dispune măsurile necesare.
Reprezentanţii instutuţiei îi atenţionează şi pe proprietarii de câini, care fac excursii cu aceste animale în afara localităților sau participă la partide de vânătoare, că au obligaţia să se prezinte la un medic veterinar care să vaccineze respectivele animale. Totodată, specialiştii DSVSA recomandă posesorilor de câini să nu iasă din localitate cu acele animale care nu au fost vaccinate antirabic sau cu cele care au fost vaccinate de mai puțin de 10 zile.
Dr. Siko Barabasi Sandor a menţionat faptul că vulpile care pot fi văzute în apropierea localităților, sau în interiorul acestora, nu sunt în mod obligatoriu turbate. Potrivit acestuia, în multe locuri din Europa sunt cunoscute, de zeci de ani, populații de vulpi care trăiesc în orașe (ex. Londra, Zurich etc.), fără a fi turbate. Trebuie ştiut că vulpile care nu au instinctul de conservare și nu se retrag la apropierea omului sau a animalelor, sau chiar le atacă, prezintă pericol de turbare.
Directorul DSVSA mai aminteşte că pentru controlul și monitorizarea câinilor fără stăpân, în conformitatea cu prevederile legale, responsabile sunt consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale. Extragerea unor exemplare de carnasiere bolnave sau suspecte de rabie, prin împușcare în localități, se poate realiza doar de personal specializat (vânător autorizat în acest sens), în colaborare cu poliția și în urma unei hotărâri al consiliului local în acest sens. (M.D.C.)