Tot mai multe acte de violenţă, verbală şi fizică, au loc în școlile româneşti. Cadrele didactice au o singură armă pentru aceşti tineri cu „personalitate” bine definită: scăderea notei la purtare.
Cum valorile societăţii actuale s-au răsturnat, elevii şcolii româneşti sunt imuni la o asemenea pedeapsă. Ei ştiu foarte bine că au drepturi, că dascălii sunt „vinovaţi” pentru incultura lor, căci „nu au folosit metode interactive care să-i atragă”. E drept că dascălii nu au reuşit să depăşească diversitatea informaţională a mass-mediei şi să facă din disciplinele de studiu – menite să le ofere cultura generală – materii cool, care să poată concura cu „modelele” societăţii actuale. Ajunşi la limita decenţei, reprezentanţii profesorilor au propus înfiinţarea unor şcoli de reeducare pentru elevii ai căror părinţi sunt prea ocupaţi să mai fie părinţi, pentru că odraslele lor nu se lasă „îngrădite” de un banal regulament de ordine interioară. Astfel, şefii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) i-au propus ministrului educaţiei înfiinţarea unor şcoli de corecţie pentru elevii “certaţi cu etica”. Ministerul ar trebui să ia în calcul reînfiinţarea şcolilor de reeducare, pentru că acestor copii nici părinţii nu au ce să le facă, mulţi dintre ei vor fi clienţii puşcăriilor. Corecţia comportamentului oricărui elev trebuie făcută de psihologii angajaţii de Ministerul Educaţiei, în centre de corecţie, unde pot beneficia de supraveghere permanentă şi de o educaţie adaptată problemelor psihice cu care se confruntă. Astfel, riscul de a fi victime ai violenţelor colegilor cu tulburări de comportament ar fi exclus pentru ceilalţi copii, părinţii având garanţia confortului într-un mediu şcolar normal. Această idee a fost susţinută şi de Liviu Marian Pop, când era ministrul Educaţiei. Preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii, Gabriela Alexandrescu, a declarat că violenţa la adresa copilului naşte violenţă: “Soluţia pentru scăderea violenţei în şcoli şi a violenţei în general la adresa copiilor este schimbarea radicală a modelului de educaţie.”
Răspunsul ministrului educaţiei a venit la fel de fugar precum îi e şi statutul: nu susţine ideea înfiinţării şcolilor de corecţie şi nici nu are în vedere o asemenea temă pe agenda de lucru. Suntem convinşi că agenda ministrului educaţiei e încărcată cu altfel de probleme, nu cu asemenea banalităţi. Oficialii instituţiei susţin că măsurile coercitive, precum acelea pe care le presupune şcoala de corecţie, nu sunt un răspuns în privinţa corijării comportamentelor care ies din norma socială general acceptată. „Sistemul de educaţie, prin instituţiile şi reprezentanţii săi, este chemat să dea direcţii constructive pentru beneficiarii acestuia, elevii”, arată ministrul educaţiei într-un comunicat de presă.
Impresionant speech! „Direcţii constructive”- aceasta era calea pe care dascălii o scăpaseră din vedere! Oare cum de nu s-au gândit?! Noroc că a venit domnul ministru să-i „lumineze”.
Dana Şerban
