În luna ianuarie a.c. membrii cenaclului literar „După-amiezele poeziei” de la CNMV s-au întâlnit pentru a celebra în cadru festiv poezia eminesciană, prin intermediul programului omagial prezentat în ziua aniversară a culturii naţionale.
Organizat sub genericul „A răsărit Luceafărul”, programul pregătit de elevi a avut în atenţie celebrarea operei eminesciene printr-o suită de acţiuni care au reunit un număr mare de participanţi.
Sala de clasă a elevilor din clasa a X-a E, profil pedagogic, a găzduit o expoziţie tematică ce a conţinut lucrări realizate de elevi, ilustrând viaţa şi opera lui Mihai Eminescu. S-au expus totodată cele mai cunoscute creaţii din lirica eminesciană, însoţite de imagini sugestive realizate de elevii clasei a VIII-a B.
În prezenţa unui public numeros membrii cenaclului literar au susţinut un recital de muzică şi poezie. Au recitat elevii Hugianu Ana, Cotae Lucian şi Ceodaru Andrei (VI C), Baciu Anita, Pătraşcu Andreea, Constandachi Monica, Avram Diana, Tomoiagă Bogdan (VIII B) şi Băilă Diana (XE).
Corul CANTAMENA, alcătuit din elevii profilului pedagogic – Istrate Laura, Voinescu Georgian, Călianu Andreea, Drăghici Anamaria, Oancea Alexandra, Balea Adina, Safta Georgeta, Armene Alexandru (X E) şi Andriesei Sebastian (VIII B) a interpretat piese de notorietate inspirate de poezia eminesciană: „Sara pe deal”, „Pe lângă plopii fără soţ”, „Mai am un singur dor”. Elevul Dragomir Roberto (X E) a prezentat la blockflotte o piesă muzicală compusă de W.A. Mozart.
Un moment special în desfăşurarea programului a fost lectura poeziei ”A răsărit Luceafărul…”, scrisă de Iorga Maria Diana din clasa a VIII-a B. Această creaţie inedită, care a dat denumirea programului omagial, a făcut parte dintr-un grupaj de cinci poezii înscrise de eleva noastră la Festivalul Naţional de Creaţie „Ocrotiţi de Mihai Eminescu”, organizat de Asociaţiunea ASTRA, Despărţământul „Timotei Cipariu” din Blaj.
Concursul, desfăşurat în intervalul 25 – 26 ianuarie a.c., a adus în atenţia juriului numele elevei noastre care a fost distinsă cu Premiul Special oferit de Editura Cronologia din Sibiu. Meritoriu este faptul că Iorga Diana a fost singura elevă de gimnaziu care a primit premiul special al juriului, urcând în clasament alături de studenţi şi liceeni.
În motivaţia de acordare a premiului, eleva Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” a fost felicitată „pentru cunoaşterea operei eminesciene, varietatea tematică, originalitatea abordării” (Silvia Pop, Preşedintele ASTRA Blaj, Mioara Pop, Directorul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” din Sibiu).
„Ocrotiţi de Mihai Eminescu”, participanţii la manifestările culturale organizate în luna ianuarie au descoperit că poezia este întotdeauna o sărbătoare aducătoare de multiple împliniri. Să îi felicităm, aşadar, pe cei care au trăit „sub semnul poeziei” şi să ne bucurăm pentru reuşita elevei Iorga Diana care a adus prestigiu şcolii noastre!
Prof. Maria Stoica