În fiecare an, la 24 Ianuarie, ne amintim cu emoție și mândrie de mărețul act al Unirii Principatelor Române prin care s-au pus temeliile statului român modern. Prin Unirea Moldovei cu Muntenia se împlinea un vis, un ideal pe care poporul nostru îl nutrea dintotdeauna, fiindcă Unirea era visul tuturor românilor, vis scump venind din vechimea secolelor, din vremea lui Burebista și Decebal.

Dubla alegere al lui Cuza, ca domn al Moldovei la 5 ianuarie și în Țara Românească la 24 ianuarie, realiza Unirea. Ziua de 24 ianuarie 1859 era ”Ziua cea mai mare a veacului”, cum a fost numită. O biruință memorabilă, după care vor urma ani de rodnică, înnoire de mari reforme. Domnia lui Cuza a însemnat punerea bazelor statului național modern român Țara întreagă urca trepte mari de progres și prosperitate, făcea pași hotărâtori spre dobândirea independenței.

Este ocazia prielnică ce i-a făcut pe covăsneni să participe la manifestarea menită de a aniversa 154 de ani de la Unirea Principatelor Române. Evenimentul a fost organizat de  Asociaţia Culturală Creştin-Ortodoxă „Justinian Teculescu”, la Complexul din Valea Zânelor, începând cu ora 18. Prezentarea semnificaţiei zilei de 24 Ianuarie a fost făcută de profesoara de istorie, Adriana Bota, care a readus în memoria participanţilor importanţa actului unirii, trezind în sufletul participanţilor mândria de a fi ceea ce suntem: români.

Elevi din Şcoala Generală „Avram Iancu”, din Voineşti şi din Liceul „Korosi Csoma Sandor”, din Covasna au intonat cântece patriotice, au recitat versuri în acord cu semnificaţia evenimentului. Formaţia de dansuri populare, „Voineştenii”, coordonată de Ana Sandulea a completat programul manifestării, promovând tradiţia românească, nu numai prin străbunele cântece, dar şi prin inegalabilele costume populare. De la Liceul de Artă „Plugor Sandor”, din Sfântu Gheorghe au participat, sub îndrumarea profesoarei Adriana Bota, patru elevi, care au interpretat instrumental melodii patriotice româneşti, iar elevele Alexandra Bârlă şi Cristina Costea, de la Liceul „Korosi Csoma Sandor”,  au recitat poezia „Unirea”, scrisă de preotul Ioan Ovidiu Măciucă. Măiestria artiştilor români a fost pusă în valoare, tânăra generaţie preluând cu mândrie şi demnitate  ştacheta valorilor autentice româneşti de la generaţia bunicilor şi străbunicilor covăsneni. Un nume ce nu putea lipsi de la acest eveniment a fost Alexandru Baciu, o voce specială, care a dat evenimentului solemnitatea de rigoare, unind inimi, oameni, într-o horă mare a tuturor românilor din Covasna.

A participa la aceste manifestări pentru a sărbători împreună Unirea Principatelor Române a devenit  în Covasna o datorie, o mândrie, un prilej de a ne preţui ce-i al nostru, cinstind astfel, memoria înaintaşilor.

Dana Şerban

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail