La fel ca în fiecare an, şi la dezbaterea proiectului de buget pe 2013, parlamentarii se laudă că amendamentele cele mai multe vor fi pentru biserici. Se pare că încă nu e destul, deşi în România postdecembristă s-au construit vreo 4000 de biserici noi, cam 200 pe an – în timp ce numărul şcolilor, al instituţiilor de sănătate şi de cultură a scăzut dramatic cu fiecare an – , încă nu e destul, bani mulţi se vor duce şi anul acesta spre biserici!
Dumnezeul în care cred eu este Unul exasperat de imensa ipocrizie a politicienilor care umblă cu numele Lui în dinţi şi îi construiesc biserici în neştire, în timp ce mint, fură şi se îmbogăţesc, mână-n mână cu feţele bisericeşti. Dumnezeul în care cred eu este Unul care rătăceşte, la fel ca mine, în căutarea omului – român, maghiar, german sau patagonez – cu credinţa că un adăpost pentru copiii de prin canalele marilor oraşe face cât un milion de biserici. Aşa cum, tot cât un milion de biserici face şi un spital pentru cei loviţi de soartă, sau o şcoală pentru copiii care învaţă în clădiri insalubre, sau o instituţie de cultură în spaţiul căreia să descoperim împreună, în toată diversitatea noastră identitară, cum ne putem elibera de prejudecăţi şi de frici. Pentru că Dumnezeul în care cred eu este Unul iubitor de OAMENI LIBERI – liberi de prejudecăţi şi de frici.
Ca orice minoritate din lumea civilizată, românii din Secuime au nevoie de o instituţie care să îi reprezinte în dialogul intercultural specific spaţiilor multietnice. Teatrul Andrei Mureşanu este instituţia care răspunde acestei nevoi iar miza sa culturală, extrem de importantă, ar fi trebuit să devină una din marile priorităţi ale autorităţilor de la Bucureşti şi ale politicienilor români. Din păcate, de 25 de ani, de cînd Trupa lui Andrei Mureşanu se chinuieşte să supravieţuiască fără un sediu al său şi în condiţii de sărăcie, această instituţie nu a intrat niciodată pe lista de priorităţi ale guvernanţilor noştri. După 25 de ani, Primăria Sf. Gheorghe a găsit în sfîrşit un sediu pentru Andrei Mureşanu, clădirea fostului cinematograf Arta. Imobilul are însă nevoie de investiţii pentru a fi reabilitat şi adaptat la nevoile de funcţionare ale unui mic teatru, dar un teatru de secol 21. Pentru că un vis de secol 21 mi se pare proiectul Primăriei de convieţuire a unui teatru cu un cinematograf modern, care să reactiveze interesul spectatorilor din comunitatea noastră pentru filmul văzut la cinema. Dincolo de faptul că Teatrul Andrei Mureşanu va avea în sfârşit casa lui, această instituţie poate profita de convieţuirea cu un cinematograf, prin proiecte inedite de arte vizuale. Dar nu doar Andrei Mureşanu şi spectatorii lui vor avea de cîştigat. Din reabilitarea clădirii fostului cinema Arta va beneficia întreaga comunitate a spectatorilor maghiari şi români, de teatru şi film: SE CÂŞTIGĂ UN SPAŢIU UTIL pentru cele mai importante proiecte culturale ale comunităţii, cum este, de pildă, Bienala Internaţională Reflex, care a devenit deja unul din cele mai valoroase proiecte teatrale din România şi din Europa.
Marii politicieni ai tuturor timpurilor şi oamenii de afaceri cu viziune din lumea civilizată şi-au legat numele de întemeierea unor instituţii de sănătate, educaţie şi cultură (spitale, şcoli, biblioteci, universităţi, teatre). Dragi politicieni şi oameni de afaceri covăsneni, indiferent de culoare şi etnie, Sfântu Gheorghe a reuşit a pătrunde în cultura Europei graţie artiştilor maghiari şi români, care ACUM au ne voie de sprijinul vostru. Clădirea cinematografului Arta poate deveni un spaţiu spiritual mai important decît orice biserică, pentru că rostul lui este acela de a spulbera toate graniţele ce ne despart şi ne ţin în izolare şi întuneric.
Nina Ţînţar
