Conducerea UDMR Covasna a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că partidele româneşti le-au dat politicienilor maghiari o ”lecţie de solidaritate” deoarece au reuşit să se înţeleagă şi să susţină un candidat comun pentru funcţia de primar al staţiunii Covasna, rămasă vacantă la sfârşitul anului trecut.
”Felicit partidele româneşti care iniţial au avut patru candidaţi şi care în cele din urmă s-au înţeles să susţină un independent. Ne-au dat o lecţie de solidaritate naţională”, a declarat preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor.
Acesta şi-a arătat nemulţumirea cu privire la faptul că Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) şi-a înscris un candidat în cursa pentru Primărie, deşi, în opinia sa, acesta nu are şanse de reuşită. Tamas a menţionat, în context, că din cauza ambiţiilor partidului condus de Toro T. Tibor, UDMR nu a câştigat şi cel de-al patrulea mandat de deputat în judeţul Covasna, care a revenit USL în urma redistribuirii voturilor.
Cât priveşte candidatul PPMT, Malnasi Levente, fost primar UDMR timp de două mandate, între anii 1992-2000, Tamas a estimat că acesta nu va obţine mai mult de 5% din voturile electoratului. Liderul UDMR e convins că actualul viceprimar Thiesz Janos, care va candida pe lista Uniunii, va câştiga alegerile din 3 februarie.
”În această campanie electorală nu vom face nimic spectaculos, vom munci în continuare, ne vom continua proiectele şi vom mobiliza electoratul să iasă la urne”, a spus Tamas.
Partidele româneşti din judeţul Covasna au decis să susţină candidatura omului de afaceri Popica Sorin Iordan. În urma acestei decizii, trei dintre candidaţi, Constantin Holospin (PDL), Dumitru Papuc (Partidului Poporului-Dan Diaconescu) şi Gheorghe Tabalai (Forţa Civică), s-au retras din cursă. Practic, la ora actuală Popica este susţinut de USL, PDL, PPDD, Forţa Civică şi PRM.
Alegerile pentru desemnarea viitorului primar al staţiunii Covasna vor avea loc pe 3 februarie a.c, iar campania electorală se va încheia pe 2 februarie a.c.
Alegerile parţiale au loc ca urmare a decesului fostului primar al staţiunii Covasna, Lorincz Zsigmond, de profesie economist, care a murit în urma unui infarct, pe 23 noiembrie 2012, la vârsta de 48 de ani. Lorincz fusese ales primar pe listele UDMR Covasna şi se afla la cel de-al doilea mandat.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES