15 ianuarie este ziua de naștere a lui Mihai Eminescu. Epigonii zilelor noastre se înghesuie să-l laude pe poet, să-i preaslăvească veșnicia poeziei şi profunzimea spiritului doar, doar vor rupe şi ei, stând la umbra geniului, o fărâmă de notorietate şi o picătură de har prelinsă peste anonima şi anosta lor scriitură. Eu vă propun să ne reamintim altceva decât genialitatea „Luceafărului” sau înțelepciunea din „Glosă”.
Mihai Eminescu a fost un poet genial, dar a fost şi un analist politic desăvârșit. Vă ofer un fragment dintr-un editorial publicat de Eminescu în ziarul „Timpul” din 23 iunie 1879. Veți descoperi că România noastră este aceeași cu România lui Eminescu.
„Aproape absolut nimic nu se produce în adevăratul înțeles al cuvântului în ţara aceasta decât pe tărâmul agricol; în cea mai mare parte, în agricultura noastră se lucrează într-un chip cu totul rudimentar, iar producția noastră atârnă mai mult de bunăvoința cerului. Țăranii, populație în adevăr românească, lucrează pământul şi dau singura producție reală în această ţară, pe câtă vreme restul locuitorilor, cei din orașe şi târgușoare, fac negustorie, speculă, camătă, ocupă miile de funcții publice, trăiesc din gheșefturi şi din politică. Chipul unui țăran român, trăit în aer liber, seamănă cu al uvrierului stors de puteri în umbra fabricilor. Cine a umblat prin satele noastre a putut constata că d-abia din trei în trei case se găsește o familie care sa aibă un copil, cel mult doi. Această populație, pe lângă toate necazurile ei, mai are unul ce pune vârf la toate: administrația. De Dumnezeu nu mai are nicio teamă muncitorul de la ţară, pentru că Dumnezeu l-a părăsit, pentru cine știe ce păcate, în mâna acestei administrații compusă în cea mai mare parte din haitele de cafegii, din ștrengarii şi necăpătuiții de prin târguri. Această corporație nedreptățește, batjocorește şi jefuieşte pe ţăran fără nicio milă; sunt membri în această onorabilă corporație. În orașe ne priește foarte bine: în numele libertății se face camătă fără margine; în numele egalității deschidem brațele tuturor elementelor stricate pe care le dejectează chiar şi societățile necivilizate, în numele națiunii române facem politică radicală, aspirând la o republică, ba chiar la mai multe. Toată mizeria noastră publică o îmbrăcăm în formele poleite ale unei civilizații calpe, precipitarea noastră spre fundul răului o numim progres, fierberea unor elemente necurate şi lupta lor cu elementele ce au mai rămas încă sănătoase în ţară se numește politică. Acela ce cutează a se revolta faţă de această stare de lucruri, acela care îndrăznește să arate că formele poleite învelesc un trup putred, că progresul nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure şi să facă o luptă supremă pentru mântuirea acestei ţări este denunțat opiniei publice de către negustorii de principii ca barbar, ca antinațional, ca reacționar.
Rămâne însă de dezlegat o chestiune cu mult mai gravă şi mai grăbitoare, anume chestiunea vieții noastre publice, chestiunea dacă trebuie să urmăm calea pe care rătăcim de atâta vreme sau dacă trebuie să mai putem apuca pe calea cea adevărată. Vom fi un stat independent? Cum vom face uz de aceasta independenţă? Aceasta e chestiunea cea mare!”.
Aceste rânduri au fost scrise de Mihai Eminescu acum 134 de ani! România noastră nu este cu mult diferită de România în care trăia Eminescu. Singura diferență este că în vremurile noastre nu se mai nasc oameni ca Mihai Eminescu. În rest, „Toate-s vechi şi nouă toate: Vreme trece, vreme vine!”
Dana Şerban
