• Opinia elevilor covăsneni prezenţi la Concursul naţional de interpretare vocală „Crai Nou”
Aşa cum am anunţat în ziarul nostru de vineri, 11 ianuarie 2013, am urmărit în finalul de săptămână ce abia s-a încheiat cea de-a treia ediţie a unui adevărat maraton competiţional. Însă nu din domeniul sportului, ci al artei cântului.
În organizarea Liceului de Muzică „Tudor Ciortea” din Braşov s-a desfăşurat Concursul naţional de interpretare vocală „Crai Nou”, la care au luat parte tineri studioşi, talentaţi şi… emoţionaţi din întrega ţară, inclusiv din judeţul Covasna.
A fost pentru toţi, elevi şi profesori acompaniatori, părinţi şi cadre de conducere din şcolile respective ce i-au însoţit pe competitori la Braşov, o confruntare grea, dar corectă. Un concurs ce capătă de la an la an importanţă, prestigiu, adunând în faţa unui juriu format din de profesionişti – condus cu exigenţa-i cunoscută de dr. Felicia Filip, prim-solistă a Operei din Bucureşti (un star de anvergură mondială, singura cântăreaţă din lume care a câştigat toate Premiile Mozart) – pe cei mai valoroşi elevi ce studiază canto în cadrul liceelor de muzică din România.
Trebuie spus că o asemenea întâlnire a celor mai talentaţi solişti tineri din România constituie un reper în cariera lor aflată abia la început, o ocazie minunată de a-şi proba talentul încă de pe băncile şcolii.
Un nivel competiţional ridicat
Am discutat despre nivelul ridicat al concursului cu membrii echipei de jurizare, alături de soprana Felicia Filip aflându-se profesoara Magdalena Suciu (iniţiatoarea şi animatoarea acestui important eveniment instructiv-educativ), precum şi sopranele Nicoleta Chirilă şi Asineta Răducanu, prim-soliste ale Operei din Braşov.
Dar am solicitat opinia şi unui invitat de marcă, regizorul dr. Cristian Mihăilescu, profesor la Conservator, şlefuitorul atâtor şi atâtor solişti, manager de succes al Operelor din Constanţa şi Braşov, venit „să ia pulsul” noii generaţii.
Fireşte că pentru nişte competitori atât de tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani, unii dintre ei aflaţi la prima experienţă de acest fel din viaţa lor (cum a fost cazul elevei din clasa IX-a, Bajkó Bolgárka, de la Liceul de Artă din Sf. Gheorghe) evoluţia în faţa unor profesori de un asemenea calibru a fost… cvasi-paralizantă!
Dar aşa cum ne-a declarat în exclusivitate pentru cotidianul „Mesagerul de Covasna” maestrul Cristian Mihăilescu – acest descoperitor şi susţinător al elementelor valoroase, care vine mereu la Sfântu Gheorghe împreună cu doamna Felicia Filip, pentru a încuraja activitatea artistică din zonă – orice experienţă este benefică pentru un solist. Mai cu seamă atât de fraged. „Sigur, emoţiile îi pot copleşi pe copii, pot avea din cauza tracului o evoluţie mai puţin convingătoare, însă eşecurile ca şi succesele fac parte din viaţă, le îmbogăţesc experienţa competiţională”, a conchis celebrul om de cultură.
Utilă experienţă de viaţă
Acelaşi lucru le spusese elevilor săi înainte de competiţie şi directoarea Liceului de Artă „Plugor Şándor” din Sf. Gheorghe, prof. Sebestyén-Lázár Enikö, care i-a însoţit pe concurenţii covăsneni la Braşov, repetând cu ei până în ultima clipă. Am asistat la aceste clipe pline de stres, am văzut cum i-a încurajat, îmbărbătat, pentru a da tot ce au mai bun în ei, încercând să arate ce au învăţat.
O figură frumoasă a făcut din nou, ca şi anul trecut, simpaticul Bartos Barna, din clasa a X-a, o „perlă” în devenire a liceului. Este un elev care promite foarte mult, fiind extrem de talentat; un băiat modest, cu bun simţ, despre care o să auzim multe lucruri surprinzătoare în viitor. Am realizat cu el un interviu, pe care veţi avea posibilitatea să-l citiţi în curând.
S-au prezent onorabil, deşi nu la nivelul aşteptat (în primul rând de ei înşişi) după cum ne-au povestit puţin supăraţi la terminarea evoluţiei din concurs. Deşi d-na prof. Sebestyén le-a ridicat moralul. Să fii fost de vină notorietatea şi exigenţa examinatorilor? Sau poate emoţiile inerente unei asemenea competiţii naţionale? Ori s-a nimerit o zi cu ghinion?
Câte puţin din fiecare, am zice noi.
Trac, unele dezamăgiri şi câteva… lacrimi
Trio-ul celor din clasa a XII-a, care la jumătatea acestui an vor susţine bacalaureatul şi apoi admiterea la Conservator, a fost alcătuit din Carolina-Diana Enache, Nagy Szilvia Klára şi Szabo Szabolcs. Acesta din urmă a luat parte la toate ediţiile de până acum, fiind considerat un „veteran”, aşa l-am numit şi noi cu simpatie în articolul precedent.
Cert este că manifestarea de anvergură de la Braşov a reprezentat pentru fiecare tânăr participant o utilă experienţă de viaţă, după acum avea să sublinieze şi maestrul Cristian Mihăilescu în interviul acordat publicaţiei noastre, ziar pe care îl citeşte încă de la primul său număr…
„A fost o competiţie dificilă, emoţiile aproape că ne-au sufocat, ne-a declarat cel mai „titrat” dintre competitori, elevul Szabo Szabolcs, din Ozun. Cu o zi înainte am repetat şi a ieşit foarte bine, dar în faţa Juriului, a doamnei Felicia Filip, m-am pierdut! Îmi pare atât de rău… Trebuie să învăţ să-mi stăpânesc tracul, altminteri la examenele foarte grele ce vin nu o să arăt tot ce pot. Oricum, am învăţat multe din această confruntare”…
Şi eleva Carolina-Diana Enache, o tânără soprană de perspectivă, cu alură de top-model şi o voce frumoasă, ne-a spus cu un bob de lacrimă în colţul ochilor, cam acelaşi lucru. „Regret că nu am fost la înălţime. N-am prins o zi fastă! Ştiu că pot da mult mai mult, însă emoţiile m-au copleşit”. Venise, poate, prea sigură pe ea (aşa cum ne-a părut înainte de a intra pe „scenă”), tensiunea întrecerii copleşind-o finalmente. Fire optimistă, „Caro” – cum o alintă familia şi prietenii – ne-a precizat că un concurs de un asemenea nivel este binevenit, stimulându-i pe fiecare.
Şi cealaltă reprezentantă a covăsnenilor, mezzosoprana Nagy Szilvia Klára, a rămas un pic dezamăgită de propria-i prestaţie. Dorise să demonstreze mai mult. Fiind „berbec”, conform zodiei, „Szilvi” este o ambiţioasă şi nu se lasă demoralizată cu una cu două. „Mi-am propus câteva obiective clare pentru anii de studiu la facultate. O să dau la Cluj. Un asemenea concurs ne-a arătat la ce nivel ne aflăm faţă de colegii de generaţie. E clar că unora ne lipseşte experienţa competiţională” (…)
Mult succes pe mai departe!
…Ce ar mai fi de adăugat? Ne-a plăcut mult clarviziunea şi luciditatea tinerilor solişti. Ştiu ce au făcut bine şi ce nu. Au har, sunt serioşi, totul depinde acum numai de ei, dacă vor ajunge mari artişti sau se vor pierde pe drum.
Noi, care am ajuns să-i cunoaştem destul de bine, trăind alături de ei momente emoţionante, bucurii şi tristeţi, îi apreciem, îi iubim şi avem mare încrere în ei. Dumnezeu le-a dat har. Restul e muncă, transpiraţie, chin, studiu.
…Pe „Szilvi”, „Caro”, „Szobi” nu-i vom mai reîntâlni la ediţia următoare a Concursului naţional de interpretare vocală „Crai Nou”. În 2014 pe vremea aceasta ei vor fi, probabil, studenţi, gândindu-se cu nostalgie la anii de liceu.
Horia C. Deliu