În timp ce Dumnezeu părăsea încet locul de unde condusese universul şi ierarhia lui de valori, de unde separa binele de rău şi dăduse un sens fiecărui lucru, omul modern, ieşind din vilă n-a mai fost în măsură să recunoască lumea. Aceasta, în absenţa Judecătorului Suprem i s-a părut brusc de o ambiguitate ameţitoare. Adevărul divin şi unic s-a descompus în sute de adevăruri relative, pe care oamenii şi le-au împărţit între ei. Astfel a luat naştere lumea modernă. O lume în care valorile nu îşi mai cunosc identitatea, o lume modernă în care zeul, la care se închină toţi, este banul.
Omul de astăzi se vede nevoit să răzbată prin noianul de „ispite” facile şi aflate mereu la îndemână, de informaţii abundente pe care adesea nu ştie să le selecteze, să le prelucreze, să le înţeleagă. Fără a încerca să minimalizez rolul informaţional pozitiv al internetului, al masa-media, în general, consider că tânărul trebuie să aibă mai întâi impactul cu textul literar, cu valorile perene ale literaturii de bună calitate. Acestea sunt, neîndoielnic, izvorul celor mai adânci modele existenţialiste şi suportul pe care se pot fonda viitorii beneficiari avizaţi cu informaţie de orice fel. Dar ca sufletul copilului să ajungă să vibreze la acordurile “întâiului poem al unui popor” (Blaga) el trebuie să fie iniţiat, îndrumat şi ajutat să ajungă să înţeleagă ceea ce e dincolo de cuvinte, să fie în stare să se transpună. Cine îşi asumă acest rol de “dirijor din umbră”? Cine poate făuri o legătură copil-carte, aducând textul literar mai aproape de sufletul tinerilor, făcând din lectură o necesitate, o pasiune, un mod de explorare a lumii interioare şi exterioare, a vieţii?
De bună seamă rolul principal îl au părinţii, ei au datoria să îndrume paşii nesiguri ai copiilor. De asemenea, şcoala trebuie să le trezească interesul pentru lectură, dragostea pentru citit, nevoia de a descoperi valoarea autentică printr-o perspectivă proprie. Copilul de azi trebuie ajutat să înţeleagă importanţa lecturii; prin literatură ne descoperim pe noi înşine în cele mai adânci sensuri. Literatura este o luptă împotriva fascinaţiei pe care formele de exprimare o exercită asupra noastră; nu este numai o cercetare analitică a noţiunilor fundamentale sau a principiilor, ci este forma de cercetare cea mai lipsită de prejudecăţi. Constantin Noica spunea: „Nu citi ceea ce nu-ţi place! Dacă-ţi place Descartes, începe cu Descartes!”
Literatura te ajută să trăieşti frumos, să dai lucrurilor o altă înfățișare. Este nevoie de răbdare pentru a descoperi că fiecare dintre noi are o sensibilitate aparte, ascunsă în adâncul sufletului, că fiecare contemplă lumea în felul său… Literatura este o luptă între realitate şi imaginaţie. Prin literatură poţi trece barierele nemuririi. Bineînţeles, putem trăi şi fără literatură, dar am fi mai săraci, mai trişti şi mai singuri. Literatura te împlineşte, îţi dă puterea să crezi în viaţă.
Nevoia de literatură! Este adevărat că literatura nu oferă o realizare practică, imediată, şi atunci scepticii mă vor întreba ce nevoie mai avem de literatură într-o societate atât de pragmatică, de materialistă. Scopul ei este tocmai desfiinţarea acestei societăţi ignorante. Iar dacă partea materială şi lucrurile practice sunt cele dorite, atunci putem judeca literatura din alt punct de vedere. Poate că „rezultatele” literaturii nu sunt imediate, poate nici remarcabile, însă te învaţă să judeci, să-ţi accepţi condiţia de muritor mediocru şi te împinge spre dorinţa de cunoaştere absolută. Prin literatură sufletul se deschide spre bine, spre frumos şi adevăr. Vedem, simţim, atingem, mirosim, auzim… totul este explorare. A-ţi cunoaşte reacţiile, ajungând la un nivel complex de descifrare, decodificare şi conștientizare, înseamnă a-ţi cunoaşte propria persoană. A tinde spre a descifra reacţiile celor care te înconjoară – aici e provocarea, de a elucida şi de a da înţelesuri celui mai complex sistem: mintea umană. Departe de a fi o artă reflexivă, speculativă, literatura este materializarea concretă a nevoii omului de a avea un cuvânt de spus în scurtul demers făcut cu moartea: viaţa.
Nevoia de literatură constă în aceea că, ştiindu-ne prinşi într-o lume modernă, unde certitudinile vin ca tendinţe nestatornice, putem cel puţin să ne punem întrebări caleidoscopice, nu pentru a afla răspunsuri vitale, ci pentru a ne demonstra că părerile noastre sunt nişte opţiuni influenţate conjunctural. Literatura ne învaţă ce întrebări să ne adresăm, ne dă direcţia adevărului. Şi, ca orice alt „nucleu energetic” declanşator de revelaţii, literatura nu poate fi prinsă în mâini şi arătată lumii. Ea nu vizează nici pe departe … amorul propriu. În schimb, literatura este aerul cald dintre pleoape, ce ne face să realizăm existenţa pleoapelor. Literatura se potriveşte oricărei vârste; nici în tinereţe nu trebuie cineva să ezite şi nici când ajunge la bătrâneţe să se sature de a citi, căci nicio vârstă nu-i prea timpurie sau prea târzie pentru sănătatea sufletului. Literatura nu poate fi explicată cu argumente clare, ci doar putem să o îndurăm, să o adorăm, să o urâm sau să o iubim şi cu ajutorul acestor stări se creează o concordanţă între suflet şi minte.
Căci avem nevoie…
Dana Şerban
