Ordonanţa pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul impozitelor şi taxelor locale a fost adoptată miercuri în şedinţa de Guvern, actul normativ stabilind că indexarea acestora este la alegerea autorităţilor locale, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea.

„Pentru anul 2013, prin derogare de la prevederile Legii 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare, autorităţile administraţiei publice locale pot adopta hotărâri privind reducerea nivelurilor valorilor impozabile, impozitelor şi taxelor locale prevăzute în Hotărârea Guvernului 1.309/2012 privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzile aplicabile începând cu 2013 cel mult până la nivelurile prevăzute prin hotărâre a autorităţilor administraţiei publice locale respective adoptate de către acestea pentru 2012”, a spus Liviu Dragnea, după şedinţa Executivului.

El a afirmat că hotărârile prevăzute la alineatul 1 al actului normativ pot fi adoptate în termen de cel mult 20 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei.

„Sumele achitate de contribuabili peste nivelurile impozitelor şi taxelor locale aprobate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative se compensează cu obligaţii de plată către bugetele locale cu termene de plată viitoare sau se restituie, la cererea contribuabililor”, a precizat vicepremierul.

Dragnea a susţinut că, în 2013, autorităţile locale au posibilitatea să reducă nivelul taxelor locale „până la maxim nivelurile care au fost aprobate în anul 2012”.

„Astea înseamnă că la această dată, până când se publică ordonanţa respectivă, este în vigoare hotărârea de guvern prin care s-au indexat impozitele şi taxele locale până la emiterea şi adoptarea unei noi hotărâri de guvern probabil peste trei ani, dacă până atunci nu se mai modifică Codul fiscal. Dar pentru anul 2013 se dă posibilitatea autorităţilor locale să reducă aceste niveluri până la maxim nivelurile care au fost aprobate în anul 2012”, a explicat Dragnea.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail