Complexul de temple, Wat Phra Yai
…Mijloc de noiembrie 2012. Mă aflu în staţiunea thailandeză, Pattaya. La ţărmul Oceanului Pacific. Undele sale albastru-verzui se îngemănează cu cele ale Oceanului Indian, având 28 de grade Celius. În aer sunt 31°. Un melanj perfect, adorat de turişti.
În jur lume pestriţă, veselă, fără griji, venită din ţările unde a sosit sezonul rece. Aici umbra palmierilor şi a copertinelor se află la mare căutare, soarele fiind nemilos cu noii veniţi, ce au pielea albă ca… brânza. Din fericire, atmosfera nu mai era atât de saturată de umiditate ca în perioada anterioară, când concentraţia în atmosferă atingea 90 la sută.
La Pattaya am trăit o experienţă plăcută la intrarea în valuri: apa fiind atât de caldă, n-am simţit nici o diferenţă faţă de temperatura de afară, încât parcă mă afundam în… jacuzzi.
Ca într-o saună cu aburi
Apropo de umiditate. Ştiţi, desigur, prieteni, reacţia pe care o ai la intrarea într-o saună cu aburi? Transpiri instantaneu şi abundent. Aerul încins, saturat de vapori te face să deschizi mereu gura ca un peşte, pentru a respira. Simţi pur şi simplu că te sufoci.
La fel a fost şi la sosirea în Bangkok. Orice îmbrăcam, cât de subţire, deşi luasem lucruri de calitate (tricouri de bumbac, cămăşi de mătase naturală) se fixau imediat pe piele. Ca nişte… lipitori!
Lăsasem, totuşi, bucuros în urmă frigul. Acasă venise deja promoroaca. De acolo provine şi numele de „Brumar”, folosit în calendarul popular pentru penultima lună a anului. Bătea un vânt rece, ce dezgolise complet copacii. Nimeni nu se mai gândea la trecuta „vacanţă mare”, la plajă, costum de baie, şlapi…
Aici în schimb, parcă dădusem timpul înapoi. Doamne, acum îi înţegeam pe scandinavi. Ce plăcut este ca după ce zbori, fie şi o zi (cu escale, cu tot) să retrăieşti în pragul iernii bucuriile estivale! Iar umbli echipat lejer, cu “T-shirt”-uri, pantaloni scurţi, sandale, porţi ochelari de soare. Adică articole puse de ceilalţi la păstrare până la vara viitoare.
…Timp de aproape o lună aveam parte din nou de „holiday”. Încheiat cu acest magnific sejur la ocean, printre bananieri, bambuşi şi orhidee. Venisem după numeroase experienţe „hard”, despre care o să citiţi episod de episod.
Atracţii de tot felul
Încep neconvenţional seria noilor reportaje cu amintirile de la… sfârşit. Fiind mai proaspete şi plăcându-mi cel mai mult. Prea fusese obositoare (deşi frumoasă) prima parte a voiajului! Efectuasem un tur de forţă palpitant, epuizant prin regiune, aşteptând cu nerăbdare momentul sejurului la Pacific.
Mai exect, în atractiva staţiune Pattaya, din Thailanda, supranumită „Ţara surâsului”.
Găsisem aici totul la superlativ: cazare şi masă într-un hotel nou, de «five stars»; plajă la ocean, distracţii „fără număr”- vorba maneliştilor. Stăteam în zona centrală a oraşului, cam la vreo 15 minute de faleză. Traversam dimineaţa şi din nou spre seară partea cea mai aglomerată a pitoreştei aşezări, astfel că aveam prilejul să observ tot felul de secvenţe interesante.
De pildă, cam din o sută în o sută de metri întâlneam saloane de masaj thailandez, cu fete îmbrăcate lejer ce îşi aşteptau clienţii la stradă, stând pe nişte pernuţe. Cum vedeau că te aproprii, se ridicau, făceau obişnuitele plecăciuni şi te îmbiau cu zâmbete largi să le urmezi înăuntru. Preţul serviciului era destul de piperat. Nu mai vorbesc de cluburile de noapte, unde distracţia se prelungea până în zori, de ieşeai stors ca o lămâie.
Apoi am văzut trecând pe stradă nişte chioşcuri de ziare… mobile, montate pe cărucioare şi tractate de motorete. Făceai doar un mic semn. Drăcovenia trăgea lângă trotuar. Cumpărai un ziar sau o revistă de la scuterist. După care omul ambala motorul, plecând mai departe în căutarea altor muşterii. La fel stăteau lucrurile cu originalele taxiuri-camionetă: se deplasau „în valuri” unele după altele, trebuia doar să ridici mâna şi te luau pe sus…
Nu-mi explic de ce n-am dat peste vestitele „tuk-tuk”-uri, întâlnite la Bangkok şi în alte metropole din întreaga Asie. Despre care am scris pe larg în Notele de drum din China (a se vedea pe facebook). În schimb, mopedele erau în număr uriaş şi aici.
Gigantica statuie de aur a lui Buddha, din Pattaya
Ritual aparte
Într-o zi am lăsat baltă… oceanul şi m-am dus să vizitez cel mai însemnat obiectiv de cult: impozantul Complex de temple “Wat Phra Yai”. Este recomandat în toate ghidurile de călătorie, nu trebuie omis.
Se află pe un deal înalt din Pattaya, de sus putându-se admira panorama întregii regiuni. O scară monumentală împodobită cu dragoni te duce până în vârf. De acolo te priveşte scrutător însuşi… Buddha, a cărui strălucire aurie îţi ia ochii.
Pe bună dreptate, fiindcă imensa statuie este din aur masiv. Dacă era pe la noi…
O mulţime de turişti aduşi special cu autocarele se învârt în jur, admiră impozanta divinitate asiatică, o imortalizează pe peliculă. Constat surprins că mulţi dintre ei au cumpărat de pe tarabele din vale colivii cu păsărele.
La început n-am ştiut ce fel de negoţ o mai fi şi acesta! Oare ce fac vizitatorii cu vrăbiuţele înghesuite în micuţele cuşti din lemn şi plasă? Am stat şi i-am pândit. Ghizii le-au spus ce să facă.
Sub privirile lui Buddha a avut loc un mic ritual, o incantaţie, după care toţi au deschis uşiţele pentru a le permite micilor captive să zboare în văzduh. Era un inedit omagiu adus libertăţii…
Un obicei întâlnit ulterior şi în alte părţi, care mi-a plăcut mult. Ceva foarte emoţionant!
La scaldă
…De la hotel făceam cam un sfert de oră de mers pe jos până la scaldă, pe malul Oceanului Pacific. Sau cel Indian? Greu de delimitat, fiindcă se îngemănau! Un ghid local mi-a spus că el personal opta pentru prima denumire, ce îndeamnă la calm, la pace, şi face o impresie mai bună asupra turiştilor occidentali.
Îmi găsisem un locşor privilegiat pe imensa „Pattaya Beach”. Se afla în zona centrală, cea mai „fancy”. Mişunau în jur tipe şi… tipi (o să vedeţi mai târziu la ce mă refer) foarte sexy. Veneau şi pe la şezlonguri, oferindu-şi serviciile.
Îmi fixasem „cartierul general” chiar peste drum de impozantul Hotelul „Hilton”, la zece metri de apă. Începeam cu o baie, urma o repriză de bronzare, după care mă tolăneam pe un fotoliu de pânză la umbră, fiindcă soarele ardea prea puternic.
Intendenta perimetrului era „Mamma Leone”. Aşa o poreclisem pe piticania bătrână, cu salopetă albastră şi pălărie de doc, care făcea legea. Deja mă cunoştea. Avea o memorie excelentă. Nu prea ştia engleză, se înţelegea cu turiştii mai mult prin semne. Era suficient să te vadă o dată, să-i comanzi ceva, că te reţinea. A doua zi se prezenta cu comanda favorită de la sine.
– „Good molning, sil”, mă saluta cum apăream. Mulţi asiatici pronunţă „l” în loc de „r”. Auzisem şi în Tibet şi Hong Kong treaba aceasta, zicând „Lomania” când venea vorba de numele ţărişoarei mele.
Horia C. Deliu la Pacific, în miez de… noiembrie 2012
Raiul pe Pământ
Băbuţa îmi zâmbea amabilă. Devenisem un client cunoscut. Îi lăsam zilnic bacşiş. Ca atare, îmi păstra ocupat locul favorit încă de la prima oră. Mai târziu nu mai găseai nici un fotoliu liber în prima linie, unde panorama oceanului nu era obturată de nimic. Altminteri, trebuia să te mulţumeşti cu rândul doi, trei ori şi mai în spate, depindea de aglomeraţie.
Învăţasem tehnica aceasta a rezervării de cu seară încă din Tunisia şi Maroc. Oricât de târziu ajungeam a doua zi la plajă, cel mai bun loc (ales încă de la sosire) era «al lui băiatu’». Figura mereu ocupat, având un prosop pus pe spătar. Sigur, mă costa doi euro pe zi aranjamentul, o nimica toată faţă de avantajul la care ţineam. Mulţi turişti occidentali se uitau chiorâş când apăream, cu oarecare invidie, neştiind cine e „boss”-ul …
Deh, iată unul dinte avantajele vieţii în Balcani.
…După ce mă retrăgeam sub umbrar, „Mamma Leone” îmi aducea – fireşte contra-cost nu numai mie, ci şi altor clienţi cunoscuţi – o nucă de cocos ţinută la gheaţă, astfel ca lichidul dulceag din interior să fie cât mai rece. Mai târziu, pe la 11,00, când zăpuşala se făcea tot mai tare simţită, venea şi cu o sticlă de bere aburindă, protejată de un recipient termoizolant.
În prima zi, atunci când nu ştiuse ce hram port, codoaşa mi-a adus pe cap şi vreo doi „peşti”, doritori să-mi plaseze fetiţe.
Ce mai, Raiul pe Pământ! (Va urma)
Horia C. Deliu
