În perioada 1 ianuarie – 26 octombrie, Poliția Locală Sfântu Gheorghe a constatat în total 2.129 de abateri legate de oprirea și staționarea autovehiculelor.

„Aș dori să încep prin a spune că suntem conștienți de faptul că locuitorii orașului se află într-o situație dificilă: de ani de zile este evident că există zone rezidențiale în care este extrem de greu să oprești mașina în mod legal. Cu toate acestea, țin să precizez că noi suntem poliție, iar datoria noastră este să asigurăm respectarea regulilor, chiar dacă astfel devenim nepopulari. Primim adesea întrebarea «dar atunci unde să opresc?»: trebuie să spun că întrebarea este pe deplin de înțeles, însă lipsa locurilor de parcare nu scutește pe nimeni de respectarea regulilor. Indicatorul «Oprirea interzisă» și trotuarul nu sunt negociabile: acolo unde nu este marcat un loc de parcare, oprirea nu este permisă, nici măcar pentru cinci minute. Nu o spun cu intenția de a jigni pe cineva, ci cu titlu de informare: este mai bine să mergem câteva minute în plus pe jos decât să oprim în detrimentul pietonilor, al celor care circulă cu cărucioare pentru copii sau al celorlalți șoferi, pentru că, atunci când colegii noștri sunt chemați la fața locului, ei sunt obligați să ia măsuri”, a declarat Hadnagy István, directorul Poliției Locale Sfântu Gheorghe.

Cifrele arată că majoritatea covârșitoare a abaterilor, 1.895 de cazuri, vizează oprirea și staționarea voluntară neregulamentară a autovehiculelor, reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Cel mai frecvent, șoferii nu respectă indicatorul „Oprirea interzisă” sau opresc pe trotuar – de exemplu, în zona indicatorului de interdicție de lângă blocurile ANL de pe strada Stadionului sau pe strada Táncsics Mihály. În ambele locuri au fost amendați numeroși șoferi. Pe lângă amendă, oprirea neregulamentară atrage și 2 puncte de penalizare – valoarea unui punct-amendă este de 216,25 lei.

În 147 de cazuri, polițiștii locali au intervenit, în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 241/2013, pentru oprirea sau staționarea autovehiculelor pe spațiul verde, respectiv pentru expunerea acestora spre vânzare. Cei care opresc sau staționează pe spațiul verde riscă amenzi cuprinse între 600 și 1.500 de lei.

În alte 87 de cazuri au fost demarate proceduri în baza Legii nr. 421/2002 privind autovehiculele abandonate pe domeniul public – acestea sunt ridicate în mod continuu de către municipalitate.

Poliția Locală Sfântu Gheorghe,

Biroul de presă

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail