Ziua de sâmbătă, 24 octombrie 2026, are o însemnătate aparte pentru Fundația „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, care marchează împlinirea a 36 de ani de la înființare, prin două evenimente importante: prezentarea volumului omagial și organizarea celei de a X-a ediții a Balului Costumului Popular, în cadrul proiectului „FUNDAȚIA MIHAI VITEAZUL – 35 de ani de activitate rodnică în slujba Neamului Românesc”.
Precizăm că aniversarea a 35 de ani de activitate a Fundației „Mihai Viteazul” trebuia să se desfășoare în cursul anului 2025, însă proiectul depus spre aprobare și finanțare la Secretariatul General al Guvernului- Serviciul Dezvoltare Comunitară, nu a fost aprobat (a fost declarat neeligibil).
Președinta Fundației „Mihai Viteazul”, prof ing. Maria Perligrad a declarat, pentru Mesagerul de Covasna, că sâmbătă, 24 octombrie, ora 10.00, la Muzeul Spiritualității Românești de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe „vom retrăi câteva momente emoționante create de manifestările noastre de-a lungul perioadei de activitate cultural-științifică, de păstrare și promovare a tradițiilor românești strămoșești și amintite în volumul omagial creat cu acest prilej, care v-a fi prezentat publicului. În seara aceleași zile, la Restaurantul Leonor Ballroom din Sfântu Gheorghe, ora 18.00, are loc Balul Costumului Popular, bal aniversar.
Activitătile enumerate fac parte din proiectul «FUNDAȚIA MIHAI VITEAZUL – 35 de ani de activitate rodnică în slujba Neamului Românesc», finanțat de Consiliul Judetean Covasna”.
Fundaţia „Mihai Viteazul”, prima organizare a românilor din județul Covasna
Într-un comunicat de presă transmis către Mesagerul de Covasna, prof ing. Maria Perligrad ne-a oferit informații despre inființarea Fundației Mihai Vitezul, la 20 septembrie 1990, principiile care au stat la baza funcționării acesteia precum și despre activitățile desfășuratea pe parcursul celor 36 ani de activitate, pe care le redăm, în totalitate, în rândurile de mai jos:
Fundaţia „Mihai Viteazul” va milita pentru însuşirea limbii române de către toţi cetăţenii României, pentru dezvoltarea învăţământului şi a culturii româneşti colaborând cu toate organele culturale, educative – sociale – artistice, sportive, precum şi pentru păstrarea tradiţiilor istorice, culturale şi religioase ale poporului român, pentru unitatea în diversitate a acestuia. (Statutul fundaţiei – septembrie 1990)
Acestea sunt principiile pe care, la vremea respectivă, membrii fondatori le-au enunţat, după ce au avut loc numeroase întâlniri, consultări cu cetăţeni de naţionalitate română, cu precădere din municipiul Sfântul Gheorghe, principii valabile și astăzi. Astfel, urmând calea legală, juridică, a vremii, la data de 20 septembrie 1990, prin decizia nr. 74 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, ia fiinţă Fundaţia „Mihai Viteazul”, prima organizare a românilor din județul Covasna – președintă prof. ing. Stela Buda
Am învățat din mers regulile democrației, valoarea solidarității umane pe lungul și anevoiosul drum al luptei pentru existență identitară.
Fundația a primit numele Domnitorului Mihai Viteazul, personalitate de seamă a istoriei noastre, cel care a înfăptuit pentru prima dată unirea sub același sceptru a Tării Românești, Transilvania și Moldova.
În acel an, Fundația noastră a susținut ca Liceul Industrial nr. 2 supus separarii etnice, devenind Liceul teoretic cu predare în limba română, să poarte numele Viteazului. Astăzi Colegiul Național „Mihai Viteazul” este o instituție de învățământ prestigioasă recunoscută prin realizările sale pe plan național, cu absolvenți bine pregătiți.
Dintre obiectivele cuprinse în statutul Fundatiei amintesc:
- Sprijinirea la toate nivelele a învățământului de toate gradele în limba română
- Stimularea interesului elevilor pentru cunoașterea valorilor științei și culturii naționale, a personalităților care au contribuit la dezvoltarea acestora, pentru cunoașterea valorilor universale
- Ridicarea nivelului de cultură și educație, dezvoltarea patriotismului și a simțului civic
- Realizarea de legături și schimburi culturale cu organizații din alte zone ale țării, sau cu comunități de români rămase în afara granițelor noastre
- Promovarea solidarității și unității populației românești pentru realizarea obiectivelor noastre în plan local, național.
O atenție deosebită a fost acordată păstrării tradițiilor și obiceiurilor tradițonale românești, evocării unor evenimente, instituții și personalități din istoria națională și locală, promovării legăturii cu românii din țară și străinătate.
Manifestările, acțiunile noastre de-a lungul anilor, s-au adresat în egală măsură preșcolarilor, școlarilor, tinerilor, adulților, indiferent de starea socială, religie, etnie, bucurându-ne de fiecare dată dacă am mai înregistrat un mic pas în dezvoltarea solidarității locuitorilor.
De asemenea, încă de la înființarea sa, Fundația a avut alături români din județ, țară și din afara granițelor noastre.
La toate manifestările organizate am simțit dragostea, implicarea și dăruirea românilor, a ansamblurilor artistice, sponsori, instituții, mai târziu ONG-uri, primari, cetățeni care au participat la acțiunile noastre. Lista celor care au fost prezenți aici, care ne-au înțeles traiul, cu care ne-am îmbrățișat, adesea cu lacrimi în ochi, este lungă. Au fost profesori, doctori în științe, cercetători, literați, etc. care au participat la mesele rotunde/colocvii /simpozioane. Au fost prezente numeroase ansambluri, grupuri artistice, coruri, etc. care au dorit, pur și simplu, să fie cu noi, să trăim împreună firul simțămintelor neamului românesc, dincolo de cazări la internate și servitul mesei la cantină.
Este greu să enumer aceste ansambluri, cercetătorii, literații, etc. care ne-au onorat cu prezența, dar toți la un loc, alături de cei prezenți, ne- au întărit în cuget și simțiri, cum spun versurile unei frumoase poezii, transformate în cântec. Mi-e teamă să nu uit pe cineva, fiindu- ne dragi cu toții, pentru că au venit frați către frați și îi îmbrățișez, îmbrățișăm pe toți!
Activitățile noastre, manifestările, indiferent de anvergură, sunt organizate voluntar, de membri și simpatizanții Fundației.
Avem sprijin din partea Catedralei Ortodoxe din Sf. Gheorghe, a tuturor Parohiilor Ortodoxe din județ, a Ligii Cultural – Creștine „Andrei Șaguna”, Centrului de Documentare „Mitropolit Nicolaie Colan”, Asociației cadrelor militare și în rezervă MAI – „Mihai Viteazul”, Asociației Grit, Asociației „Justinian Teculescu”, Despărțâmântului ASTRA, unităților de învățământ din județ dintre care amintesc Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși, Colegiul Național Mihai Viteazu, Școala Gimnazială Ady Endre, Școala Gimnazială Nicolae Colan precum și Grădinițele cu Program Prelungit din municipiu și împrejurimi.
LA MULȚI ANI rodnici Fundaței MIHAI VITEAZUL Sfântu Gheorghe!
Maria Crețu-Graur

