O figurină din lut reprezentând o siluetă feminină, care, potrivit specialiștilor, ar avea o vechime de circa 6.000 de ani, a fost descoperită recent în situl „Dâmbul Cetății” din localitatea harghiteană Păuleni-Ciuc, au anunțat reprezentanții Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe.
„Este o statuetă modelată din lut, o statuetă, să spunem așa, tip coloană, foarte interesantă, cu trăsături, cu ochi reliefați, cu moț, cu un pic de coafură relevată prin niște mici incizii în zona podoabei capilare, cu brațe stilizate, sâni, deci o piesă deosebit de importantă și unică în felul ei, pentru că nu mai sunt multe piese de acest gen”, a declarat, pentru AGERPRES, arheologul Dan Buzea.
Specialiștii Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe au demarat procedurile pentru clasarea statuetei în categoria Tezaur.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES
