Potrivit acestuia, expoziţia este organizată în cadrul „Anului Brâncuşi”, care marchează împlinirea a 150 de ani de la naşterea marelui artist.

Kopacz Attila a menţionat că evenimentul reprezintă o premieră culturală absolută pentru comunitatea locală, oferind publicului „privilegiul de a intra în rezonanţă directă cu operele unora dintre cei mai iluştri exponenţi ai istoriei artei universale”.

„Această selecţie de opere de artă aparţine valoroasei colecţii private de artă europeană deţinute de reputatul avocat dr. h. c. George Şerban şi e pusă la dispoziţie în mod gratuit pe toată durata expoziţiei”, a precizat acesta.

Cele 43 de lucrări sunt semnate de Georges Braque, Constantin Brâncuşi, Bernard Buffet, Marc Chagall, Salvador Dali, Giorgio De Chirico, Max Ernst, Alberto Giacometti, Hans Hartung, Wassily Kandinsky, Gustav Klimt, Oskar Kokoschka, Fernand Leger, Rene Magritte, Kazimir Malevich, Marino Marini, Andre Masson, Henri Matisse, Joan Miro, Amedeo Modigliani, Henry Moore, Edvard Munch, Pablo Picasso, Man Ray, Pierre-Auguste Renoir, Auguste Rodin, Egon Schiele, Victor Vasarely şi Ossip Zadkine.

Vernisajul va avea loc sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 17:00, iar expoziţia va putea fi vizitată până la data de 25 noiembrie.

Proiectul este coordonat de av. dr. h. c. George Şerban şi conf. univ. dr. habil. Răzvan-Constantin „ZuZu” Caratănase, iar expoziţia, curatoriată de lect. univ. asoc. drd. Bianca Culuş, a mai fost itinerată la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu şi la Muzeul Naţional Peleş Sinaia.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail