Examenele de final, așa cum am subliniat într-un material publicat anterior, reprezintă o punte de trecere către o nouă etapă a vieții și un moment important în parcursul fiecărui elev. Modul în care un elev întâmpină aceste examene poate influența semnificativ felul în care traversează această experiență. Suntem la scurt timp după derularea celei de doua sesiuni a examenului de bacalaureat. Datele publicate în urma susținerii acestui examen de către elevii din județ evidențiază faptul că, pentru mulți tineri, bacalaureatul reprezintă o adevărată provocare.

Cert este că succesul sau eșecul obținute într-un anumit moment nu definesc potențialul sau valoarea unui elev și nu pot fi reduse la o singură cauză, efortul individual depus. Ele reprezintă un rezultat al interacțiunii dintre numeroși factori cumulați de-a lungul anilor de școală: factori personali (motivația, strategiile de învățare, încrederea în sine, gestionarea emoțiilor, a stresului, perseverența), dar și factori contextuali (familia, climatul școlar, accesul la resurse educaționale și oportunitățile de consiliere și orientare).

Reflectând asupra acestei situații, ne-au venit în minte faptul că, în cadrul unui examen, nu se evaluează numai cunoștințele acumulate de-a lungul anilor de școală, ci acesta reprezintă și o oglindă a modului în care elevul reușește să-și acceseze resursele și să rămână motivat, angajat pe parcursul școlarității.

Cum pot fi ajutați elevii pe parcursul anilor de școală să își cunoască punctele forte, să își descopere pasiunile, să înfrunte curajoși examenele și să-și valorifice potențialul?

Considerăm că un răspuns la această preocupare poate fi legat de sprijinul pe care îl primesc elevii începând încă din primii ani de școală, în descoperirea propriei persoane, a punctelor forte, a intereselor, a abilităților, a disciplinelor care îi ajută să se îndrepte către profilul dorit sau profesia dorită, a modalităților de gestionare a emoțiilor și a stresului, a motivației pentru învățare. Toate acestea reprezintă obiective care pot fi atinse în cadrul activităților de consiliere și orientare pentru carieră.

Ne dorim ca toți elevii din județul Covasna, indiferent dacă pe parcursul școlarității sau în prag de examen înregistrează un succes sau un eșec, să reușească să privească fiecare experiență trăită cu încredere, să descopere care sunt acele lucruri care îi pasionează, să-și cunoască punctele forte, să se angajeze în activități menite să îi dezvolte, să fie conștienți că au un rol important în construirea propriului lor viitor.

În acest sens, proiectul „Practici transformaționale în orientarea și consilierea în carieră” vine în sprijinul elevilor oferind în acest an școlar o serie de activități și resurse care să îi sprijine nu doar în prag de examen, ci și pe parcursul anilor de școală vizând creșterea motivației pentru învățare, perseverența și abilități de gestionare eficientă a emoțiilor, a stresului și a tuturor dificultăților întâlnite pe parcurs.

Descoperă mai multe despre proiect și despre ceea ce își propune în anul școlar 2026-2027, accesând link-ul de mai jos:

https://consedu-prezentare-program.netlify.app/

Expert consilier COC, Rotundu-Cojocaru Mirela

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail