Meta pregătește schimbări importante pentru conturile minorilor de pe Facebook și Instagram. Adolescenții vor avea limite de utilizare, restricții pe timpul nopții și mai mult control asupra conținutului recomandat, în cadrul noilor măsuri asumate de companie în Statele Unite.
Două ore pe zi și acces restricționat noaptea
Utilizatorii cu vârste între 13 și 17 ani vor folosi conturi speciale pentru adolescenți, iar Meta va consolida verificarea vârstei. Copiii sub 13 ani nu vor putea avea conturi pe cele două platforme.
Facebook și Instagram vor impune, în mod implicit, o limită de două ore cumulate pe zi. Părinții vor putea dezactiva această restricție. Mesageria și conținutul audio sau video cu o durată de cel puțin 22 de minute nu vor intra în calcul.
Între orele 00:00 și 06:00, adolescenții nu vor putea folosi principalele funcții ale platformelor, însă mesageria va rămâne disponibilă. În intervalul 08:00-15:00, notificările vor fi oprite, cu excepția mesajelor directe și a alertelor legate de siguranță.
Mai puține recomandări și filtre pentru adolescenți
În cel mult patru luni, utilizatorii minori vor putea alege ca opțiune implicită un flux de conținut care nu este personalizat de sistemele de recomandare ale Meta.
Numărul de like-uri și reacții va fi ascuns în mod implicit, iar adolescenții nu vor avea acces la filtrele de înfrumusețare considerate „extreme”. Totodată, părinții și minorii vor putea opri redarea automată a clipurilor, astfel încât continuarea vizionării să presupună o acțiune deliberată.
Măsurile fac parte din acordul încheiat de Meta cu aproape toate statele americane pentru soluționarea proceselor privind efectele platformelor asupra copiilor. New Mexico nu este parte a acordului, după o hotărâre separată pronunțată în acest stat, iar Florida continuă litigiul cu Meta.
https://ziare.com/
Sursa foto: https://www.economica.net/
