Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni (MNRC) Sfântu Gheorghe organizează sâmbătă, 22 august, și duminică, 23 august, o nouă ediție a evenimentului „Ziua Cetății Zânelor”, dedicat istoriei și patrimoniului.

Cu acest prilej, muzeografii îi invită pe toți cei interesați să participe la excursia către Cetatea Zânelor – cu pornire din Poiana Nedeii din Voinești-Covasna, sâmbătă, la ora 10.00.

Duminică, o zi în care arheologia se întâlnește cu arta, iar patrimoniul devine o experiență pe care o poți descoperi și recrea

În cadrul programului, echipa MNCR, împreună cu partenerii evenimentului, pregătește o serie de activități ce vor avea loc duminică, în Poiana Nedeii,  prin care trecutul poate fi descoperit într-un mod creativ și interactiv.Printre acestea se numără: 

  • O mică selecție de lucrări ale artistei Ana Călugăru, stabilită la Sfântu Gheorghe și membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Lucrările sale abstracte pun în valoare culoarea, textura, contrastul și gestul pictural. Artista vorbește despre interesul său pentru tușe, culori și contraste de textură, lăsând privitorului libertatea de a-și proiecta propriile interpretări asupra imaginilor.
  • Atelier de pictură pe vas, inspirat de ceramica dacică din patrimoniul MNCR – o ocazie pentru cei mici și cei mari să descopere formele și motivele ceramicii și să le adapteze într-o creație proprie.
  • Atelier de arheologie și restaurare ceramică – unde veți putea afla cum sunt descoperite, documentate, conservate și restaurate fragmentele ceramice.
  • Planșe tematice și jocuri pregătite de echipa MNCR, pentru o incursiune în lumea dacilor prin observație, imaginație și joacă.

Vă așteptăm să descoperim împreună poveștile Cetății Zânelor!”, au transmis organizatorii.

mesageruldecovasna.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail