Ziua Copilului va fi sărbărorită, în acest an, în orașul Covasna, cu o serie de programe în aer liber care se vor desfășura vineri, 29 mai a.c., între orele 10:00 și 16:00, pe Promenada dintre Casa Orășenească de Cultură și Clubul Copiilor din localitate, dar și cu spectacole organizate în zilele de început a lunii iunie.
Într-un comunicat de presă transmis către Mesagerul de Covasna, de conducerea Casei Orășenești de Cultură (COC), sunt oferite următoarele informații referitoare la program/ activități propuse :
- Activități cu cercetași– ateliere mobile de mișcare și îndemânare pentru grupe de grădiniță și școlare
- Tiroliană – organizat de Inspectoratul de Jandarmi Județean Covasna
- Prezentarea Mașinii Poliției pentru cei mici
- Programe sportive organizate de Clubul Sportiv Covasna și Asociația Sport 4 All, între orele 12:00-16:00, pe terenul sportiv de pe Promenadă (aruncare la țintă și șut la țintă).
- Ateliere meșteșugărești, desen gigant de colorat, ateliere pentru copii, pictură pe față, delicii tradiționale și sănătoase, traseu cu corzi, mașină de poliție, colț de lectură, desen pe asfalt, ursuleț gigant și multe alte surprize îi așteaptă pe cei mici și mari.
„Participarea la toate programele în aer liber menționate mai sus este gratuită. Toți copiii prezenți la programele în aer liber participă automat la tombola de Ziua Copilului”, precizază conducerea COC Covasna.
Cu ocazia Zilei Copilului, între orele 10:00-12:30, colțul de fotografie Iris poate fi încercat la preț redus.
Concurs Județean de Gimnastică Ritmică pentru Grădinițe, astăzi
Cu ocazia seriei de programe dedicate Zilei Copilului, Grădinița cu Program nr. 2. Covasna în Centrul Cultural Covasna organizează joi, 28 mai, între orele 10.00 – 13.00, un Concurs Județean de Gimnastică Ritmică pentru Grădinițe.
Spectacol de teatru, de Ziua Copuilului
Cu ocazia seriei de programe dedicate Zilei Copilului, luni, 1 iunie, de la ora 18:00, la Centrul Cultural Covasna, trupa de teatru Ignácz Rózsa a Liceului „Kőrösi Csoma Sándor” va prezenta publicului spectacolul „Ilona cea frumoasă ca o zână și Árgyélus”, realizat pe baza unui basm popular maghiar. Regizori: Molnár Júlia și Sikó Nóra. Intrarea este liberă, donațiile sunt binevenite.
Înscrierea grupurilor de copii, în „Institutul de Cercetare a Dragonilor”
Seria programelor dedicate Zilei Copilului continuă în perioada 2-5 iunie, în sala Ignácz Rózsa a Casei Orășenești de Cultură, unde, prin organizarea Clubului Elevilor Covasna și a Casei de Cultură, va fi înființat „Institutul de Cercetare a Dragonilor”. Gazdele activității sunt Hegyeli-Kátay Klára, pedagog în cadrul Clubului Elevilor Covasna, și povestitoarea Bedőházi Beáta. Activitatea este gratuită, iar înscrierile grupurilor școlare sunt așteptate la numărul de telefon 076-267-4516.
Activitățile dedicate Zilei Copilului sun organizate de: Casa Orășenească de Cultură Covasna – Galeria de Artă Kádár László – Biblioteca Orășenească Covasna, Primăria Orașului Covasna – Clubul Sportiv Covasna, Echipa de Cercetași Havadtőy Sándor, Clubul Elevilor Covasna, Asociația Sport For All, Organizația de Femei UDMR Covasna, Asociația Culturală și Universitatea Populară „Kőrösi Csoma Sándor”, Crucea Roșie Covasna, Inspectoratul de Jandarmi Județean Covasna, Școlile și Grădinițele Orașului Covasna, Poliția Orașului Covasna, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.
Evenimentul face parte din Programul Cultural Prioritar 2026, sprijinit de Consiliul Local Covasna.
mesageruldecovasna.ro
