Noua lege a salarizării bugetare, în forma propusă, limitează semnificativ capacitatea autorităților publice de a adapta nivelul salarial la nevoile reale ale anumitor domenii strategice, iar în lipsa unei flexibilități, administrația publică va continua să întâmpine dificultăți în atragerea și păstrarea resursei umane performante, susțin reprezentanții IMM România.
„Noua reformă a salarizării, în forma propusă, limitează semnificativ capacitatea autorităților publice de a adapta nivelul salarial la nevoile reale ale anumitor domenii strategice. Există sectoare esențiale pentru dezvoltarea socio-economică a statului unde instituțiile publice au nevoie de specialiști bine pregătiți, profesioniști cu experiență și competențe comparabile cu cele existente în mediul privat. În lipsa unei flexibilități salariale, administrația publică va continua să întâmpine dificultăți în atragerea și păstrarea resursei umane performante, ceea ce afectează direct calitatea serviciilor publice și capacitatea instituțională a statului”, se arată într-un comunicat de presă al organizației, transmis marți AGERPRES.
În viziunea confederației patronale, reforma nu rezolvă problema dezechilibrului dintre salariile din sectorul public și cele din mediul privat.
„Noua lege prevede că Ministerul Muncii, împreună cu Ministerul Finanțelor, vor stabili valoarea de referință în funcție de constrângerile bugetare, nivelul deficitului și prognozele economice. O astfel de abordare menține salariile bugetare dependente aproape exclusiv de decizia executivă, fără a reflecta suficient realitățile pieței muncii, nivelul de competitivitate necesar sau evoluțiile economice și sociale. În opinia IMM România, stabilirea valorii de referință ar trebui să se realizeze printr-un mecanism predictibil, transparent și obiectiv, fundamentat pe indicatori statistici și economici relevanți. Totodată, considerăm necesar ca valoarea de referință să fie stabilită în urma unui proces real de consultare cu partenerii sociali, similar mecanismului utilizat în stabilirea salariului minim. În acest mod, politica salarială din sectorul public ar dobândi mai multă predictibilitate, credibilitate și echilibru, evitând transformarea salariilor bugetare într-un instrument exclusiv aflat la discreția Guvernului”, menționează IMM România.
Potrivit sursei citate, din punct de vedere al reducerii cheltuielilor bugetare, noua lege a salarizării în sistemul public „nu schimbă radical situația în care ne aflăm azi, deoarece conform informațiilor publice legate de acordul politic privind principiile noii legi, niciun salariu din sectorul bugetar nu va fi redus, prin urmare nu poate fi vorba despre o afectare a veniturilor”.
În aceste condiții, IMM România consideră că media salariului din sectorul bugetar va rămâne în continuare mai mare decât media salariului din sectorul privat, cu aproximativ 2.000 de lei net.
„Chiar dacă noii coeficienți de referință propuși sunt de la 1 la 8, față de 1-12, cât este în prezent, trebuie să ținem cont de faptul că valoarea de referință la care se vor raporta va fi probabil salariul minim brut pe economie, de 4.325 din 1 iulie 2026, sau un interval în jurul acestei valori, față de valoarea de 2.500 lei, din prezent. Sectorul privat, confruntat cu reducerea veniturilor în condițiile crizei economice actuale, intrarea în recesiune tehnică, rata inflației de 10%, taxe și impozite mărite, nu are în acest moment puterea de a susține creșteri salariale”, se arată în punctul de vedere.
Totodată, din perspectiva IMM România este de așteptat ca reforma salarizării publice să fie dublată de reforma administrației, timp în care „antreprenorii nu pot suporta singuri deficitul bugetar, iar administrația publică să rămână blocată în același mod de organizare”.
„Astfel, cum am mai arătat, în medie sunt 32 de servicii publice deconcentrate, ale ministerelor și ale instituțiilor publice centrale, organizate la nivel de județ, cu mențiunea că în București unele ministere au instituții deconcentrate în fiecare sector, iar unele instituții centrale au structuri regionale. Multe din aceste instituții pot fi organizate la nivel regional, cu birouri județene fără personalitate juridică, pentru o mai bună utilizare a fondurilor bugetare și reducerea costurilor de administrare”, sunt de părere reprezentanții IMM-urilor.
În context, IMM România consideră necesar, în procesul de elaborare și adoptare a noii legi a salarizării bugetare, să fie prevăzute consultări obligatorii și cu organizațiile patronale reprezentative, „având în vedere necesitatea evitării unor efecte negative semnificative asupra pieței muncii din sectorul privat și a prevenirii transferării costurilor generate de creșterile salariale către mediul de afaceri prin noi majorări de taxe și contribuții”.
Conform proiectului Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice, publicat luni în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS), raportul dintre cel mai mic salariu de bază și cel mai mare salariu de bază în sectorul bugetar este de 1 la 8, iar cuantumul valorii de referință pentru anul 2027 va fi de 4.100 de lei.
Documentul prevede o grilă de salarizare cu 12 grade salariale, iar fiecărui grad salarial îi va corespunde un interval de coeficienți.
Astfel, la gradul salarial 1, coeficientul minim este 1 iar cel maxim de 1,19; la gradul salarial 2 – de 1,20 minim și de 1,34 maxim; gradul salarial 3 – între 1,35 și 1,49; gradul salarial 4 – între 1,50 și 1,64, gradul salarial 5 – între 1,65 și 1,83; gradul salarial 6 – între 1,84 și 2,09; gradul salarial 7 – între 2,10 și 2,39; gradul salarial 8 – între 2,40 și 3,29); gradul salarial 9 – între 3,30 și 4,19; gradul salarial 10 – între 4,20 și 5,59; gradul salarial 11 – între 5,60 și 6,49, precum și gradul salarial 12 – între 6,50 și 8.
Ministerul Muncii este responsabil de coordonarea procesului de evaluare a funcțiilor la nivelul sistemului bugetar. Pe baza rezultatelor evaluării funcțiilor, Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor elaborează și promovează în comun proiectele de acte normative necesare actualizării clasificărilor, ierarhiilor și corespondențelor dintre funcții, clase/grade și nivelurile de salarizare.
Proiectul de act normativ arată că valoarea de referință se propune de către Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor, în cadrul mandatului instituțional comun, în primul semestru al fiecărui an pentru anul următor și se stabilește anual prin Hotărâre de Guvern, cu respectarea prevederilor din Legea responsabilității fiscale nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a articolului 6, litera g din prezenta lege, cu încadrarea în plafoanele anuale pentru cheltuielile de personal stabilite în cadrul fiscal-bugetar din strategia fiscal-bugetară.
Legea salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice ar urma să intre în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2027.
AGERPRES
