Potrivit bilanţului, la târgul organizat în cadrul Arenei Sepsi din municipiu au fost prezente 56 de edituri şi peste 150 de invitaţi, iar programul celor patru zile a cuprins 115 evenimente, printre care concerte, expoziţii, ateliere şi jocuri de societate.
Ediţia din acest an a pus un accent deosebit pe literatura pentru copii şi tineret, precum şi pe programele adresate familiilor, circa 35% dintre evenimente fiind dedicate acestora, printre noutăţi numărându-se şi benzile desenate.
„Şi în acest an am acordat o atenţie deosebită literaturii pentru copii şi tineret, precum şi programelor adresate familiilor (…) Conform feedback-ului primit de la edituri, vizitatorii noştri au cumpărat cărţi în ciuda preţurilor mai mari, astfel că nu au existat motive de plângere nici la standuri”, a mai spus acesta.
Szonda Szabolcs a declarat pentru AGERPRES că invitaţii au fost sunt selectaţi nu doar după cotele de popularitate, ci şi în funcţie de capacitatea lor de a genera un dialog autentic şi de a crea punţi culturale între comunităţile română şi maghiară, iar printre aceştia s-au numărat scriitorii Ioana Pârvulescu, Dan Coman, Simona Epure şi Berg Judit din Ungaria.
În organizarea evenimentului au fost angrenaţi aproape 70 de voluntari, atât elevi şi studenţi, cât şi adulţi pasionaţi de lectură.
Târgul de carte SepsiBook a fost organizat de Biblioteca Judeţeană „Bod Peter” şi Casa de Cultură „Konya Adam”, cu sprijinul Primăriei, Consiliului Judeţean Covasna şi al mai multor parteneri. Oana Mălina Negrea/AGERPRES
