Cea de a XXII-a ediție a Universității de Vară „Izvoru Mureșului” organizată de Centrul de Cercetare și Strategii Regionale din Târgu Mureș și Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș (FCRCHM) din Sfântu Gheorghe, în parteneriat cu Centrul European de Studii Covasna-Harghita al Academiei Române, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului – Serviciul Dezvoltare Comunitară, se va desfășura în perioada 15–19 octombrie 2025, la Palatul Parlamentului din București.

Organizatorii precizează  că această ediție specială va fi desfășurată în capitala României și nu în perioada și locația tradițională de la Izvoru Mureșului, ca urmare a „amânării unor aspecte logistice și financiare”.

„Alegerea Palatului Parlamentului drept gazdă a evenimentului are o puternică semnificație simbolică, subliniind importanța dialogului dintre instituțiile fundamentale ale statului român și românii din comunitățile istorice și din diaspora”, se menționează în comunicatul de presă transmis către Mesagerul de Covasna.

Potrivit sursei citate, lucrările vor debuta în data de 16 octombrie, de la ora 10:00, la Sala „Constantin Stere”, continuând apoi în data de 17 octombrie la Sala „Avram Iancu” din cadrul Senatului României.

De-a lungul celor peste două decenii, Universitatea de Vară „Izvoru Mureșului” s-a afirmat ca un forum academic, civic și strategic dedicat protejării și afirmării identității românești în toate dimensiunile sale, educațională, culturală, economică și socială. Evenimentul a reunit, an de an, reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, ai mediului universitar și academic, ai societății civile și ai cultelor, a menționat Dragoș Burghelia, președintele FCRCHM.

Ediția din 2025 își propune să amplifice rezonanța publică a acestui dialog prin prezența reprezentanților Senatului României, ai Camerei Deputaților, ai Cancelariei Prezidențiale, precum și a altor instituții centrale implicate în politicile privind românii de pretutindeni. În cadrul dezbaterilor vor fi abordate teme privind consolidarea legăturilor dintre statul român și comunitățile din afara granițelor, păstrarea identității culturale și spirituale, precum și sprijinirea inițiativelor educaționale și instituționale ale acestora.

Prin temele sale interdisciplinare și prin nivelul înalt al discuțiilor, Universitatea de Vară „Izvoru Mureșului” rămâne un reper de reflecție strategică și identitară, un spațiu de dialog între cercetarea academică, factorul decizional și societatea civilă, dedicat viitorului românilor de pretutindeni, se mai arată în comunicat.

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail