Inspectoratul școlar județean Covasna, prin inspectorul de specialitate prof.dr. Victor Sibianu, în colaborare cu Obștea evreilor din Sf.Gheorghe organizează astăzi, 9 octombrie, la orele 14:00, în Parcul Memorial al Holocaustului din Sf.Gheorghe, str. Voican nr. 84, un eveniment dedicat Zilei Naționale de comemorare a Holocaustului în România.
La activitate vor participa, în principal, elevi din școlile municipiului Sf.Gheorghe, precum și reprezentanți ai Universității EMTE din Budapesta, implicați într-o cercetare sociologică pe tema Holocaustului în regiunea noastră, informează dipl.ec. Herman Rosner, reprezentantul Obștei Evreilor Sfântu Gheorghe.
Potrivit acestuia, persoanele care doresc să participe la eveniment sunt rugate să fie prezente la ora 13:45.
În Romania, Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului este marcată în fiecare an pe data de 9 octombrie.
Ziua de 9 octombrie a fost aleasă deoarece în această zi a inceput deportarea evreilor din Bucovina și Basarabia către Transnistria, în anul 1941.
Acest moment este considerat punctul de început al Holocaustului în teritoriile controlate de regimul antonescian.
***
La Comemorarea a 81 de ani de la ghetoizarea și deportarea evreilor din județul Trei Scaune/Covasna și Ciucul de jos, organizată pe data de 5 mai 2025, în Parcul Memorial al Holocaustului din Sf.Gheorghe au fost prezenți cca. 300 de elevi de la școlile de limba română și limba maghiară din municipiu.
Cu acel prilej, viceprimarimarul municipiului Sf. Gheorghe, Toth-Birtan Csaba, inspectorul școlar al IȘJ Covasna, prof.dr.Victor Sibianu și Herman Rosner, reprezentantul Obștei evreilor din Sf.Gheorghe, au rostit scurte alocuțiuni pe tema Holocaustului care a dus la uciderea a 611 evrei din județ, din care 52 de copii din Sf.Gheorghe.
Maria Crețu-Graur
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail